Acasă STIRI SPORTIVE Mihai Rotaru a anunțat ce sumă va băga noul patron al Universității...

Mihai Rotaru a anunțat ce sumă va băga noul patron al Universității Craiova, cărui îi va vinde echipa! Clubul s-ar transforma într-o „bestie” a Superligii: „Salarii de 70.000 de euro pe lună. Mihăilă și Cicâldău ar vrea acasă”

645
0

Mihai Rotaru a anunțat ce sumă va băga noul patron al Universității Craiova la club odată ce va fi instalat cu acte în regulă.

RECLAMĂ

Afaceristul a vorbit în mai multe rânduri despre faptul că are de gând să cedeze clubul unei persoane cu potență financiară mare.

Mihai Rotaru a anunțat ce sumă va băga noul patron al Universității Craiova

Mihai Rotaru a precizat că ar urma să i se alăture un investitor care e gata să pompeze în club 20 de milioane de euro dintr-un foc.

Cât despre lipsa de trofee din ultimii ani, afaceristul a explicat că nu a putut face mai mult cu bugetul pe care l-a avut la dispoziție în comparație cu FCSB sau CFR Cluj.

„Vine cineva cu o forță financiară disponibilă mult mai mare decât a mea. Am băgat 20 de milioane, vine cineva și bagă încă 20 de milioane. Dincolo de banii pe care îi bagă vine și cu parteneri care nu mai sunt în acte, care vin și ei cu bani. Nu va fi Craiova mai puternică?

Lumea ne acuză că nu am luat un campionat, noi ca și buget am fost în permanență pe locul trei. Pe locul întâi a fost CFR, apoi FCSB și noi. Anul acesta avem un buget de 12 milioane de euro, plus transferuri de 1 milion și ceva. Cred că sărim de 13 milioane și 200.000 de euro.

Suntem al treilea buget, cred că și Rapid va veni lângă noi. Banii înseamnă foarte mult oriunde, dar în special în fotbal. Fac diferența. O echipă ca CFR cu buget mult mai mare care avea 18, 20 de milioane a terminat pe primul loc cinci ani la rând”, a spus Mihai Rotaru, conform Fanatik.

Explicațiile lui Rotaru

„Dacă tu ai bani să cumperi jucători din estul Europei. Dacă sunt jucători foarte buni, nu îi cumperi din  Occident cu două, trei milioane. Dacă poți să dai salarii de 50.000 de euro, dacă poți să dai 70.000 de euro pe lună nu pleacă Cicâldău, Mitriță și Mihăilă.

Nu că nu pleacă, rămân aici pe viață. Ce este mai frumos decât să stai acasă și să câștigi banii din străinătate, să câștigi trofee. Fără probleme aș da un milion de euro pe an. Este spre binele echipei, dacă iubești echipa îi dorești binele. Atunci când îți pleacă copilul la facultate la Roma, Paris sau Londra, singur că te doare sufletul când pleacă, dar pleacă ca să facă ceva.

Craiova o țin pentru satisfacția mea? Nu, o țin pentru satisfacția suporterilor, pentru ca echipa să crească și să fie puternică. Cu cât suntem mai mulți cu atât suntem mai puternici”, a mai spus Rotaru pentru sursa citată.

SURSA: https://www.prosport.ro/fotbal-intern/superliga/mihai-rotaru-a-anuntat-ce-suma-va-baga-noul-patron-al-universitatii-craiova-carui-ii-va-vinde-echipa-clubul-s-ar-transforma-intr-o-bestie-a-superligii-salarii-de-70-000-d-19838311

RECLAMĂ
Articolul precedentLovitură pentru Adrian Mititelu. Anunț despre Laurențiu Reghecampf: răsturnare incredibilă de situație
Articolul următor„O fi Mitriță un Messi, dar Florinel Coman e Cristiano Ronaldo în România” Discuții aprinse, pe cifre