Acasă Stiri Mihai Fifor vrea să schimbe imaginea cartierelor Catargiu și Bariera Vâlcii

Mihai Fifor vrea să schimbe imaginea cartierelor Catargiu și Bariera Vâlcii

836
0

Mihai Fifor, candidatul USL pentru un mandat de senator ȋn Colegiul 2 din Craiova, a avut duminică ȋntâlniri cu oamenii din două dintre cartierele Craiovei: Catargiu şi Bariera Vâlcii.

RECLAMĂ

Craiovenii din cele două zone atât de vitregite şi de neglijate ȋn anii precedenţi, i-au prezentat lui Mihai Fifor, principalele probleme, unele dintre ele extrem de delicate precum: inexistenţa sistemului de canalizare, gravele deficienţe la reţeaua de alimentare cu apă precum şi necesitatea de a asfalta străzile.

“Mă bat pentru oamenii Craiovei. Aşa cum am demonstrat-o şi din postura de secretar de stat ȋn Ministerul Administraţiei şi Internelor, atunci cand am reuşit, cu preţul unor mari eforturi, să contribui la alocarea unor sume deloc neglijabile pentru urbea noastră, voi reuşi şi ȋn calitate de reprezentant al craiovenilor ȋn cel mai ȋnalt for legislativ al ţării, din Parlamentul României. Demersurile pe care le facem ȋn această perioadă depăşesc limita unor simple contacte, discuţii sau analize, cu ajutorul edilului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, vom reuşi să le concretizăm ȋntr-o acţiune eficace, pentru oamenii Craiovei!”, a declarat Mihai Fifor, candidat pentru un mandat de senator ȋn Colegiul 2 din Craiova.

Alături de Mihai Fifor, la acţiune au fost prezenţi atât candidaţii USL pentru Colegiile de Deputat 3, respectiv 4, cât şi edilul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

sursa: dubluimpact.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentViolonistul Bogdan Butuşină din Balş a uimit Italia şi Germania
Articolul următorCÂŞTIGĂTOAREA SCANDALULUI DE LA GUVERN. Surpriza lui Crin pentru Ponta: Andreea, 27 de ani