Manelistul Liviu Guță a fost dat dispărut de colegii de breaslă. De mai bine de un an de zile nu s-a mai știut nimic de acesta. Artiștii au făcut apel public. Ce au aflat aceștia despre partenerul de scenă.Artiști precum Cristian Rizescu și Cristian Ciof și-au arătat îngrijorarea în mediul online, acolo unde au postat mesaje legate de colegul lor de breaslă, Liviu Guță. Aceștia nu mai știau nimic de acesta de mai bine de un an de zile.
Dat dispărut de colegi! De mai bine de un an nu s-a mai știut nimic de el
După ce s-a creat vâlvă, iar artiștii și-au pus un semn de întrebare, cântărețul Ticy a făcut investigații, a reușit să ia legătura cu sora artistului și a obținut o reacție din partea lui Liviu Guță, pentru colegii săi. Acesta a transmis un mesaj vocal.
„Salutare prieteni, sunt Liviu Guță. Am înțeles că ați postat pe rețelele de socializare, eu nu am acces la acestea aci, sunt plecat în afara țării, să nu intru în amănunte. Sunt foarte bine, stați liniștiți, vă mulțumesc din suflet că vă îngrijorați pentru mine. Am avut niște probleme, dar știți cum este în viață, totul trece. Am să vin pe la jumătatea lunii aprilie în țară. Să ne auzim cu bine! Vă iubesc și vă mulțumesc foarte mult pentru faptul că vă îngrijorați pentru mine și că însemn ceva pentru voi. Stați liniștiți că voi reveni acasă și ștergeți postările pentru că sunt bine. Vă Mulțumesc, vă pup și vă iubesc.”, a transmis Liviu Guță colegilor
În luna octombrie a anului trecut, un cuplu de miri, prezenți la emisiunea Acces Direct, l-au acuzat pe Liviu Guță că le-ar fi tras țeapă la nuntă. Artistul ar fi primit întreg onorariul, pentru cele două ore de prestație, însă nu a mai fost de găsit.
sursa:https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/manelistul-liviu-guta-dat-disparut-de-colegi-de-mai-bine-de-un-an-nu-sa-mai-stiut-nimic-de-el-artistii-au-facut-apel-public-332066.html