Acasă Stiri Lumea artistică e iar în doliu! Încă un om de valoare s-a...

Lumea artistică e iar în doliu! Încă un om de valoare s-a stins

2691
0
Pavel Bucur

A murit Pavel Bucur, unul dintre cei mai apreciați sculptori monumentaliști din România, artist cunoscut mai ales pentru lucrările sale de mari dimensiuni (1,20 m × 3,80 m), confecționate din lemn de brad, marmură de Ruşchiţa şi de Carrara, piatră de Istria, calcar, oţel inoxidabil, aluminiu) și amplasate în locuri publice din România, Italia, Germania, Polonia ș.a. Artistul s-a stins joi, 29 septembrie.

RECLAMĂ

Monumentul Tineretului de la Straja, impresionanta creație „înnaripată”, din bronz a regretatului sculptor, aflată pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră și care, fără soclu, măsoară 38 metri (după Statuia Libertăţii, este cel mai înalt monument din lume), a fost admirată de mulți dintre noi.

Trupul neînsuflețit al artistului Pavel Bucur  este depus până vineri, 30 septembrie 2016, orele 14.00, la Capela Cimitirului Belu Ortodox. Tot la ora 14.00 începe și slujba de înmormântare. Câteva dintre lucrările sale mai pot fi admirate la Galeria SENSO.

Născut la Bistrița în 1945, Pavel Bucur a fost absolvent al Liceului de Arte Plastice din Cluj (1965) şi al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, secţia Sculptură, clasa prof. Ion Lucian Murnu (1971). Pavel Bucur a participat la peste 100 de expoziţii naţionale, zeci de expoziţii internaţionale şi a realizat peste 40 de expoziţii personale în România, dar şi în Germania, Italia, Franţa, Polonia, Elveţia, Spania. Între 1976 – 1987 a participat la bienalele internaţionale de sculptură din Spania şi Italia, iar in perioada 1971 – 2003, la peste 15 simpozioane naţionale şi internaţionale de sculptură.

pavel bucur sculptura

Monumentul de la Straja
Foto: captură video

Activitatea i-a fost răsplătită cu o serie de premii naţionale şi internaţionale: Premiul I – Măgura Buzăului (România, 1974), Premiul I -Oronsko (Polonia, 1975), Premiul Special de Sculptură – pentru Monumentul Tineretului (România, 1986), Premiul Special al Juriului – Simposio di Scultura Fannano, (Italia, 1991), Premiul I – Simposio Internazionale di Scultura (Madonna di Campiglio, Italia, 2000, 2001),  Premiul III –  Simposio Internazionale di Scultura (Madonna di Campiglio, Italia, 2003). În anul 1982 a fost nominalizat în „Men of Achievement, International Biographical Center“, Cambridge, Marea Britanie, iar în 1992 a fost nominalizat în „Who’s Who in International Art“, Elveţia. Lucrările sculptorului Pavel Bucur se află în muzee şi colecţii particulare din România, Germania, Italia, S.U.A., Franţa, Spania, Polonia, Cehia, Grecia, Israel, Canada, Argentina, Belgia, Rusia.

Anul 2009 a marcat succesul expoziției personale de sculptură „Porţi cereşti“ de la Muzeul Naţional Cotroceni, cu lucrări de sculptură,  grafică şi tapiserie, principalul scop al organizatorilor fiind acela de a  ilustra opera unuia dintre cei mai cunoscuţi sculptori monumentalişti din România.

sursa: click.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentLa Mănăstirea unde va fi îngropat Aurelian Preda se întâmplă minuni!
Articolul următorAtac dur al Elenei Cârstea la înmormântarea lui Ioan Gyuri Pascu: ‘Sunteţi obsedaţi sexual’