Acasă STIRI SPORTIVE „Luciane, gata, băi! Opreşte-te!”. Suporter snopit în bătaie de nepotul lui Becali,...

„Luciane, gata, băi! Opreşte-te!”. Suporter snopit în bătaie de nepotul lui Becali, pe Arena Naţională, după meciul dintre FCSB şi Universitatea Craiova

366
0

S-au împărţit pumni şi picioare, aseară, pe Arena Naţională, după meciul dintre FCSB şi Universitatea Craiova. După fluierul de final al arbitrului, în tribuna oficială a izbucnit o altercaţie între mai mulţi suporteri, iar în conflict a fost implicat și Lucian Becali, nepotul patronului FCSB. Acesta l-a luat la pumni pe un suporter şi nu s-a calmat nici după ce în zonă au ajuns stewarzii. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii cu un puternic impact emoțional.

RECLAMĂ

FCSB a pierdut în faţa echipei Universitatea Craiova, iar tensiunea de pe teren s-a transmis şi în tribune.Totul ar fi pornit chiar de la prietenii lui Lucian Becali, care ar fi aruncat cu sticle în iubita unui alt suporter aflat în tribuna VIP a Arenei Naţionale, spun martorii. 

Luciane, gata, băi! Băi, opreşte-te, băi! Lucian Becali, filmat cum lovește cu bestialitate un suporter

În imaginile surprinse de un martor se poate vedea cum Lucian Becali sare peste două rânduri de scaune pentru a continua răfuiala cu suporterul. Tânărul încearcă să fugă, dar cade între scaune, moment în care nepotul patronului FCSB începe să-l lovească cu bestialitate.

Îl omoară! Gata, băi, că-l omori!

În cele din urmă conflictul a fost stins de către stewarzi, care l-au scos pe bărbatul bătut de pe stadion, în timp ce agresorul a continuat să-i adreseze înjurii. Dacă tânărul agresat va depune plângere, bătăuşii se vor alege cu dosare penale pentru lovire sau alte violenţe şi riscă să ajungă după gratii.

sursa:https://observatornews.ro/sport/luciane-gata-bai-oprestetesuporter-snopit-in-bataie-de-nepotul-lui-becalipe-arena-nationaladupa-meciul-dintre-fcsb-si-universitatea-craiova-465421.html?fbclid=IwAR16NVXUm5DmX4vWcjEyrV517EM_ueCi8xnHXqFzweS32GQaIINaPVSBoQM

RECLAMĂ
Articolul precedentMamă şi fiică din Botoşani, găsite moarte în casă. Cele două prezentau urme de violență extremă
Articolul următorViitorul PNL, decis într-o şedinţă-fulger. Ciucă spune că nu a luat încă o decizie privind candidatura sa pentru șefia partidului