Acasă STIRI SPORTIVE Ion Oblemenco nu a fost uitat de olteni! Legenda Universității Craiova va...

Ion Oblemenco nu a fost uitat de olteni! Legenda Universității Craiova va avea un bust în orașul natal

326
0

Ion Oblemenco, fostul golgheter al Universității Craiova, nu a fost uitat niciodată de olteni. Primăria din Corabia, orașul natal al legendarului atacant, a decis să ridice un bust în memoria „Tunarului din Bănie”.

RECLAMĂ

Chiar și după aproape 26 de ani de la tragicul sfârșit, Ion Oblemenco este în continuare în inimile oltenilor. Primăria din Corabia, orașul în care s-a născut „Tunarul din Bănie”, a hotărât să îi cinstească memoria legendei Universității Craiova prin confecționarea unui bust.

Ion Oblemenco a rămas în memoria oltenilor! „Tunarul din Bănie” va avea un bust în orașul său natal, Corabia. Primăria din Corabia a decis să îi aducă un omagiu legendei Universității Craiova, Ion Oblemenco. Oficialii urbei au anunțat că vineri, 13 mai, data în care „Dumnezeu oltenilor” ar fi trebuit să împlinească 77 de ani, vor organiza o ceremonie de dezvelire a bustului dedicat „Tunarului din Bănie”.

La festivitate vor fi prezenți membri ai familiei lui Ion Oblemenco și Teo Țarălungă, fost coechipier și prieten apropiat al legendarului atacant. De la eveniment nu vor lipsi nici Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, și Marcel Popescu, managerul general al oltenilor.

„Primăria orașului Corabia organizează Vineri, 13 Mai, la ora 12.30, în parcul Carol I, festivitatea prilejuită de dezvelirea bustului lui ION OBLEMENCO.

Vor participa: membri ai familiei, Marcel Popescu – manager general Universitatea Craiova, Sorin Cârțu – președinte CS Universitatea Craiova, Teo Țarălungă, fost coleg și unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Ion Oblemenco, foști componenți ai Craiovei Maxima, precum și oficialități locale și județene”, a anunțat Primăria orașului Corabia.

„În 1982 duce Știința, ca antrenor, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni”

„În 1982 duce Știința, ca antrenor, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni”

Ion Oblemenco a obținut performanțe la Universitatea Craiova atât ca jucător, cât și ca antrenor. Legenda „alb-albaștrilor” a reușit să ajungă în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni cu „Știința”, în sezonul 1981-1982.

Astfel, formația din Bănie a fost prima echipă din România care a reușit să ajungă în această fază eliminatorie a competiției. „Juveții” au fost eliminați din Cupa Campionilor Europeni de către Bayern Munchen, scor 3-1, echipă care avea să piardă finala în fața englezilor de la Aston Villa, scor 0-1.

„Ion Oblemenco s-a născut în orașul Corabia în data de 13 Mai 1945, a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști români, supranumit «Tunarul din Bănie». A jucat 285 de jocuri în divizia A, înscriind 170 de goluri și câștigând în total 4 titluri de golgheter al României. Pentru Universitatea Craiova a jucat în perioada 1966 – 1977. În 1982 duce Știința, ca antrenor, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni. A decedat în data de 1 Septembrie 1996 la vârsta de 51 de ani.

Din anul 2002 Ion Oblemenco este cetățean de onoare al orașului Corabia.

Bustul lui Ion Oblemenco, operă a sculptorului corăbian Emilian Nuțu, este amplasat în parcul Carol I , în vecinătatea sălii de sport Lulu Stănescu și a complexului sportiv San Siro. Vă așteptăm cu drag”, se arată în comunicatul emis de Primăria orașului Corabia.

Sursa: https://www.fanatik.ro/ion-oblemenco-nu-a-fost-uitat-de-olteni-legenda-universitatii-craiova-va-avea-un-bust-in-orasul-natal-19998499?utm_term=Autofeed&utm_campaign=ECB&utm_medium=Social&utm_source=Facebook#Echobox=1652298603

RECLAMĂ
Articolul precedentPe 15 Mai 2022 va asteptam la Sărbătoarea câmpeneasca „Floarea de Salcâm” din comuna Celaru – Dolj cu muzica LIVE !!!
Articolul următorUniversitatea Craiova își vinde “perla” în Serie A! Suma impresionantă pe care o încasează oltenii de la o echipă de cupele europene.