Acasă STIRI SPORTIVE Inepuizabilul Adrian Mititelu: „Dăm în judecată România la Curtea Europeană de Justiție!...

Inepuizabilul Adrian Mititelu: „Dăm în judecată România la Curtea Europeană de Justiție! Mergem și la TAS”

983
0

Deși ieri Curtea de Apel a dat o decizie definitivă în cazul de 300 de milioane dintre Mititelu și FRF, verdict prin care instanțele din România au precizat că nu sunt în măsură să judece speța, patronul echipei FCU Craiova nu renunță

RECLAMĂ

Curtea de Apel și-a declinat competența în judecarea procesului și l-a trimis pe Mititelu la TAS să-și caute dreptatea.

Într-un mesaj postat pe Facebook după decizia definitivă și irevocabilă, patronul FCU consideră verdictul un abuz și a anunțat că se va adresa inclusiv Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

„Nu este nimic definitiv! Instanța a refuzat cu obstinență să judece fondul! Mi-au luat jucătorii motivând că nu mai sunt membru afiliat și, prin urmare, nu mi se mai aplică statutul FRF! Apoi, au invocat în Instanță că nu ne putem judeca în România deoarece statul prevede arbitrajul din Elveția! Prin urmare, în acest dosar Instanța a stabilit ilegal și abuziv că nu e competentă să judece acțiunea pe considerentul că ar fi competent Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne!

Dosarul cel mai important urmează să fie tranșat tot de Curtea de Apel București, cel mai probabil până spre finalul anului! Oricum, suntem pregătiți pentru mai multe scenarii, inclusiv Elveția. Și, nu în ultimul rând, acționarea în judecată a statului român la Curtea Europeană de Justiție pentru vădită încălcare a dreptului comunitar!

Toata această sarabandă de abuzuri se va întoarce ca un bumerang împotriva statului român! Dacă FRF și LPF o să fie într-un final exonerate de uriașul prejudiciu creat, cu siguranță statul român va achita nota de plată”, a scris Adrian Mititelu pe Facebook.

Sursa: GSP

RECLAMĂ
Articolul precedentRomânia, lovită de un val de aer tropical! Temperaturile din termometre vor urca până la 35 de grade Celsius, de miercuri
Articolul următorCraiovenii vor plăti mai scump apa şi canalul de la 1 iulie