Primii câini care vor fi cazaţi în adăpostul de la Breasta vor fi culeşi din zona şcolilor şi a grădiniţelor. Administratorul spaţiului va fi SC Salubritate SRL Craiova, adăpostul urmând să treacă în subordinea societăţii începând cu luna mai, când este prevăzut termenul de finalizare a lucrărilor.
Constructorii adăpostului canin de la Breasta au termen luna mai a acestui an pentru finalizarea lucrărilor. Vor fi create, în primă fază, 512 locuri pentru câinii vagabonzi, adăpostul urmând să fie dotat cu spaţiu de alergare pentru patrupede, clădire administrativă cu săli de operaţie, vestiare, bucătărie şi cabinet pentru consultaţii. „Lucrările merg destul de bine. Până la 1 mai terminăm. Este o promisiune de care ne ţinem în mod garantat. Deci, la cheie terminăm până la 1 mai”, susţine şeful de şantier de la adăpost, Adrian Turbă.
Hrana animalelor urmează să fie asigurată prin sponsorizări de supermarket-uri, la preţuri avantajoase pentru municipalitate. Sursa: micapi.ro