Acasă Life Style I-am găsit mesaje de iubire în telefon de la o altă femeie....

I-am găsit mesaje de iubire în telefon de la o altă femeie. Sunt șocată, abia ne-am căsătorit

483
0

Uneori realitatea e cu totul diferită de ceea ce ne imaginăm noiNu m-aș fi gândit niciodată că bărbatul pe care îl consider iubirea vieții mele poate să mă trădeze în asemenea hal, dar viața e plină de surprize. Nu degeaba se spune că nu e bine să bagi mâna în foc pentru nimeni, indiferent câtă încredere ți-ar inspira pe moment omul respectiv. Și chiar dacă prietenele mele au încercat să mă atenționeze în nenumărate rânduri, am considerat mereu că vorbele lor sunt simple exagerări. De curând, i-am găsit mesaje de iubire în telefon de la o altă femeie, lucru care m-a făcut să îmi deschid ochii. Ce mă șochează este că suntem abia la începutul căsniciei, dar pentru el asta nu a reprezentat se pare niciun impediment.

RECLAMĂ

Ne-am căsătorit după o relație de trei ani

Deși în mod normal acum ar trebui să ne bucurăm de perioada de început a mariajului, eu trec printr-un adevărat calvar. Orice femeie care a fost înșelată mă poate înțelege.Ne-am căsătorit în urmă cu cinci luni și am făcut petrecerea la un salon de organizări evenimente din Capitală. Ne-am distrat super mult, mai ales că la eveniment au fost prezenți toți prietenii și apropiații noștri. De trei ani de zile, de când suntem împreună, el mereu a fost atent și tandru cu mine.

Practic simțeam că toată atenția lui era pentru mine și chiar mă simțeam unica femei din viața lui. Cu toate astea, prietenele îmi spuneau uneori că îi cam fug ochii după alte femei. Eu nu le credeam, mă gândeam că exagerează ele, că fac scenarii de telenovele acolo unde nu este cazul. Soarta avea însă să-mi arate o altă realitate.

M-am întâlnit recent cu fosta lui iubită, care mi-a spus că a înșelat-o

Cred ca nu au trecut mai mult de cinci luni de la nuntă, când mirajul relației fericite pe care îl trăiam s-a destrămat efectiv. Într-o zi, când mă aflam în oraș pentru a-mi rezolva niște treburi, m-am oprit și la cafeneaua preferată pentru a-mi cumpăra un cappuccino. Acolo, însă, m-am întâlnit cu fosta lui iubită.

Am recunoscut-o pentru că am văzut-o într-o poză, alături de el, și îmi amintesc că și el mi-a pomenit de ea. Mi-a spus că, deși îi plăcea de ea, s-au despărțit, pentru că ea era foarte geloasă. Deși, nu mă așteptam, ea a venit la mine în cafenea să mă salute. Mi-a spus că a văzut pozele noastre de la nuntă pe Facebook și a ținut să mă felicite.

Cu prilejul ăsta, mi-a transmis mai în glumă, mai în serios că speră că el nu va mai călca strâmb. Pe moment, am fost bulversată de informație, nu înțelegeam ce se întâmplă. Ea mi-a povestit că s-au despărțit, după ce a descoperit că el o înșela de săptămâni bune. Mi-a părut atât de sinceră, încât am plecat de acolo tristă și pentru cele trăite de ea, dar și pentru că el nu-mi prezentase niciodată lucrurile așa.

I-am găsit mesaje de iubire în telefon de la o altă femeie. Nu știu ce se va întâmpla cu relația noastră

Am ales să nu-i povestesc despre întâlnirea cu fosta lui iubită și am preferat să mă concentrez pe căsnicia noastră. La câteva zile, însă, am avut parte de o altă surpriză neplăcută.

Pe când se afla în duș, am auzit o notificare pe telefon și l-am verificat imediat. Am făcut acest gest spontan, nici nu am realizat pe moment că e telefonul lui, însă când am văzut mesajul primit am rămas șocată.

„Iubire, la ce oră ne întâlnim vineri?”, așa suna mesajul primit. Bineînțeles, nu am rezistat și am verificat dacă mai sunt și alte mesaje de la numărul respectiv. Am fost devastată de descoperirea făcută, reieșea că soțul meu avea o amantă.

I-am găsit mesaje de iubire în telefon de la o altă femeie și răspunsuri de la el către acea persoană. Am ieșit în grabă din casă și m-am dus să mă întâlnesc cu o prietenă. Simțeam nevoia să mă descarc.

Nu m-aș fi așteptat vreodată să fiu trădată în halul ăsta, la doar câteva luni de la nuntă. Pur și simplu nu mai știu cine e bărbatul cu care m-am căsătorit și nu știu cum să procedez pe mai departe. Nu știu dacă el e așa cu adevărat, dacă sunt simple mesaje sau are o relație în paralel. Nu am vorbit încă cu el despre situația asta, cred că îmi e teamă că pot să descopăr și alte lucruri. Mă simt foarte dezamăgită, nu știu dacă pot să-mi salvez căsnicia sau nu.

sursa : https://www.ego.ro/i-am-gasit-mesaje-de-iubire-in-telefon-de-la-o-alta-femeie-sunt-socata-abia-ne-am-casatorit-128499.html

RECLAMĂ
Articolul precedentDelia, noi declarații despre decizia ei de a nu avea copil: ”Îl cari toată viața ta după tine, nu scapi de el niciodată, decât când mori. Chestia asta mă panichează”
Articolul următorCINE ÎMPIEDICĂ DEZVOLTAREA TURISMULUI IN COMUNA PONOARELE DIN JUDETUL MEHEDINTI???