Acasă Life Style Harry își acuză mama vitregă că transmite tabloidelor bârfe din interiorul familiei....

Harry își acuză mama vitregă că transmite tabloidelor bârfe din interiorul familiei. De ce ar fi recurs Camilla la acest gest

265
0

„Autobiografia prințului Harry ar putea însemna începutul sfârșitului monarhiei. Sunt vitale clarificări din partea palatului Buckingham, având în vedere lipsa actuală de încredere în stat și ascensiunea extremismului”.

RECLAMĂ

Avertismentul aparține unui biograf al regelui Charles. Tăcerea păstrată de familia regală devine de-a dreptul asurzitoare pe măsură ce iau amploare dezvăluirile făcute de Harry în cartea ce va intra, marți, în librării.

Una dintre cele mai frapante este acuzația că mama vitregă, actuala soție a regelui, Camilla, transmite de peste 20 de ani tabloidelor, bârfe și indiscreții despre ei.

Richard Quest, jurnalist CNN:Este o amestecătură de acuzații, emoții, bârfe obscene din familie. Pe de altă parte, când Harry spune că vrea împăcare este foarte greu de înțeles cum mai este posibilă reconcilierea. A dezvăluit conversații și scene private și fiecare membru al familiei regale de acum înainte se va întreba inevitabil, atunci când vorbește sau are de-a face cu Harry, dacă nu cumva conversația lor va apărea în următorul interviu. O fi spunând Harry adevărul, așa cum îl vede el, dar vor exista consecințe, probabil nemaivăzute până acum”.

Revărsarea de furie împotriva a ceea ce Harry numește rasismul și trufia de clasa din familia regală pot submina consimțământul public pentru monarhie, atrage atenția unul dintre biografii regelui Charles.

Ironic este că până și tabloidele britanice, care au au avut partea lor de vină pentru dramele din familia regală, îl sancționează drastic pe Harry.

„Nimeni nu este cruțat în misiunea brutală a lui Harry de a distruge familia”, a titrat The Daily Mirror.

The Sun l-a acuzat pe prințul autoexilat în California că „și-a aruncat propria familie sub autobuz pentru milioane de dolari”.

De parcă volumul de memorii n-ar fi destul, Harry a acordat în ultimele zile mai multe interviuri, în care explica de ce a făcut toate aceste dezvăluiri.

Prințul Harry, în interviul pentru ITVX:Prin purtarea lor, fratele și cumnata mea au activat niște stereotipuri care au pus o barieră în calea primirii soției mele în familie”.

Tom Bradby: Ce vrei să spui?

Prințul Harry: Păi, actriță americană, divorțată, mulatră, toate clișeele din tabloide”.

Prințul Harry: „Problema este relația dintre anumiți membri ai familiei regale și presa tabloidă. Unii au decis să se bage în pat cu Diavolul ca să-și reabiliteze propria imagine. Dar când asta se întâmplă în detrimentul familiei mele, atunci trag linia”.

Anderson Cooper, jurnalist: Scrii în carte că (actuala regina consoarta) Camilla a început o campanie în presa britanică pentru a-și netezi calea către căsătorie. Și adaugi: Chiar am vrut să fie fericită. M-am gândit că poate, dacă e fericită, va fi mai puțin periculoasă. În ce fel era periculoasă?”

Prințul Harry:Din cauza nevoii ei de a-și reabilita imaginea și, implicit, din cauza legăturilor pe care și le-a făcut în presa britanică. În ziua morții Reginei, familia mea a avut cea mai oribilă reacție față de mine. Toți membrii familiei care se aflau la Windsor și Ascot au urcat într-un avion, un aparat cu 12, poate 16 locuri”.

Anderson Cooper, jurnalist: „Și nu ți-au oferit și ție un loc?”

Prințul Harry: Nu. Am întrebat: „Nu suntem aici ca să celebrăm viața bunicii mele și s-o jelim? Nu putem măcar acum să ne purtăm ca o familie?”

Harry făcea probabil o aluzie, între altele, la dispunerea membrilor familiei regale la una dintre slujbele oficiate în memoria Reginei, când Harry și William au stat în colțuri opuse ale catedralei.

Ken Wharfe, fost ofițer regal de protecție al prințesei Diana: „Când erau copii, Harry era cel popular. I se spunea magicianul, animatorul. Pe vremea aia, William era gelos pe popularitatea fratelui mai mic. Dar, Harry știa foarte bine care ce rol îi e rezervat. Odată, la un drum cu mașina, pe când avea vreo 6-7 ani, Harry s-a întors către William și i-a zis: „Tu vei fi rege, dar eu nu, așa că pot să fac ce vreau!”. Acum, 30 de ani mai târziu, exact asta face”.

Sunt totuși și voci care pledează pentru empatie față de Harry.

Philip Ingram, fost ofițer superior de informații și securitate militară: „Multe elemente din conduita prințului Harry îmi amintesc de mine însumi, când am suferit o formă severă de sindrom post-traumatic”.

Î: Vreți să spuneți că nu se poartă așa din răzbunare, ci e cineva care are nevoie de ajutor?

Philip Ingram: „Categoric. N-ar trebui să-l atacăm, ar trebui creată o bulă de protecție în jurul lui, pentru că altfel se destramă, se autosdistruge până la capăt”.

Sursa: Pro TV

RECLAMĂ
Articolul precedentTânăra din Sibiu răpită a fost găsită. Copila era promisă și ar fi fost furată chiar de tânărul pe care îl iubea
Articolul următorTheo Rose le-a făcut o surpriză copiilor bolnavi de cancer din spital. Vizita a afectat-o foarte mult, întrucât va deveni și ea mamă în doar câteva lun: „Ți se rupe inima” –