Guvernul, prima reacție după sesizarea Avocatului Poporului la CCR: ‘Ordonanța a fost adoptată legal pe 4 mai. Nu există niciun fals’
TVF Oltenia 13 mai 2026 0
Guvernul Ilie Bolojan respinge acuzațiile privind presupusa neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență nr. 38/2026, contestată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională a României. Într-o intervenție telefonică în direct, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a susținut că actul normativ a fost adoptat „în deplină legalitate și constituționalitate” în ședința Executivului din 4 mai, înainte ca Guvernul să fie demis prin moțiune de cenzură.
Declarațiile vin după ce Renate Weber a anunțat oficial că Avocatul Poporului va sesiza CCR, susținând că există „mai multe motive de neconstituționalitate”, atât de fond, cât și de procedură, și afirmând că este pentru prima dată după 1991 când o ordonanță ar fi fost emisă de un guvern care „nu mai avea calitatea să adopte o ordonanță”.
Ioana Ene Dogioiu: „Ordonanța a fost adoptată pe 4 mai, când Guvernul avea puteri depline”
Întrebată de jurnalistul Victor Ciutacu despre acuzațiile formulate de Renate Weber, Ioana Ene Dogioiu a explicat că, din punctul de vedere al Guvernului, momentul adoptării unei ordonanțe de urgență este cel în care premierul rostește cuvântul „aprobat” în ședința Executivului.
„Din punctul de vedere al Guvernului, pe baza unei analize riguroase de constituționalitate, care însoțește orice acțiune a Guvernului, tot ceea ce s-a întâmplat a fost în deplină legalitate și constituționalitate, în sensul în care o ordonanță de urgență este adoptată în momentul în care premierul rostește, în ședința de guvern, cuvântul «aprobat»”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului pentru România TV.
Aceasta a insistat că acel moment a avut loc pe 4 mai, înainte de căderea Guvernului Bolojan.
„Aceste cuvinte, în raport cu această ordonanță, au fost rostite de premierul Ilie Bolojan în ședința de guvern din 4 mai (…) Nu a existat un alt moment în care premierul să rostească cuvântul «aprobat» în raport cu această ordonanță, în afară de ședința de guvern din 4 mai, când Guvernul avea puteri depline”, a afirmat Dogioiu.
Guvernul susține că pe 8 mai s-a făcut doar „o luare de act”
Una dintre principalele controverse ridicate de Avocatul Poporului vizează faptul că ordonanța a fost repusă pe agenda Guvernului pe 8 mai, după demiterea Executivului.
Ioana Ene Dogioiu susține însă că atunci nu a existat o nouă adoptare a ordonanței, ci doar o formalitate procedurală legată de avizul Consiliului Legislativ.
„Ceea ce s-a întâmplat în 8 mai a fost o luare de act în privința unui aviz emis de Consiliul Legislativ pentru o completare a acelei ordonanțe, introdusă în corpul ordonanței în timpul ședinței din 4 mai și aprobată, desigur, împreună cu tot restul ordonanței”, a explicat aceasta.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a spus că forma publicată ulterior în Monitorul Oficial este exact cea aprobată în ședința din 4 mai.
„Ceea ce s-a publicat în Monitorul Oficial este forma aprobată de Guvern în data de 4 mai”, a spus Dogioiu.
Explicațiile Guvernului pentru modificările aduse ordonanței
Întrebată de Victor Ciutacu despre cele aproximativ 12 acte normative modificate prin această ordonanță, Ioana Ene Dogioiu a susținut că toate aceste schimbări au fost discutate și aprobate în aceeași ședință a Guvernului din 4 mai.
„Absolut!”, a răspuns aceasta.
Dogioiu a explicat că, procedural, atunci când în timpul unei ședințe de Guvern sunt introduse prevederi suplimentare într-o ordonanță, Executivul trebuie să solicite un nou punct de vedere de la Consiliul Legislativ.
„Ordonanța se adoptă, însă Guvernul trebuie să ceară din nou o părere a Consiliului Legislativ (…) Ordonanța a plecat la Monitorul Oficial după ce s-a luat act de avizul Consiliului Legislativ, în exact forma în care a fost adoptată pe 4 mai”, a afirmat aceasta.
„Nu a existat niciun fals și niciun uz de fals”
Ioana Ene Dogioiu a comentat și decizia Comisiei pentru constituționalitate din Senat, care a votat sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la presupuse infracțiuni de fals și uz de fals în cazul adoptării ordonanței.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a calificat întreaga situație drept „absurdă”.
„Suntem într-o situație cu totul ipotetică și, din punctul meu de vedere, absurdă, pentru că nu a existat niciun fals și niciun uz de fals în nimic din ceea ce v-am spus eu mai devreme”, a declarat aceasta.
Dogioiu a susținut că este vorba despre „un demers politic”.
„Sigur, a fost vorba de un demers politic în comisia parlamentară (…) este o acțiune politică, are în același timp un fundament juridic irealizabil din punctul meu de vedere juridic”, a spus reprezentanta Guvernului.
Totuși, aceasta a precizat că premierul Ilie Bolojan va respecta orice eventuală procedură legală.
„Premierul Ilie Bolojan respectă legea, inclusiv în privința citațiilor sau altor acțiuni ale justiției”, a declarat Ioana Ene Dogioiu.
De ce au fost introduse în ordonanță și alte modificări legislative
Victor Ciutacu a întrebat-o pe purtătoarea de cuvânt a Guvernului „ce caută modificarea Codului fiscal în domeniul legislației viei și vinului într-o ordonanță care privește înarmarea României prin programul SAFE”.
Ioana Ene Dogioiu a explicat că Guvernul a ales să includă mai multe acte normative în aceeași ordonanță din cauza riscului ca, după căderea Executivului, acestea să nu mai poată fi adoptate de un guvern interimar.
„În momentul în care exista această perspectivă a moțiunii de cenzură, cu o probabilitate destul de mare ca ea să treacă (…) actele normative care erau deja în circuitul de avizare și despre care exista o probabilitate ca, dacă moțiunea trece, să nu mai poată fi adoptate prin ordonanță de urgență de un guvern interimar (…) atunci s-a preferat această variantă”, a spus aceasta.
Dogioiu a mai afirmat că mai mulți miniștri își dăduseră demisia, inclusiv ministrul Justiției, iar actele normative trebuiau reavizate de miniștrii interimari, ceea ce ar fi întârziat procedurile.
„Ele au fost cumva întoarse, întârziate și procedura lor de reavizare a trebuit preluată (…) Așa că s-a optat pentru această variantă”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Guvernului.
CCR urmează să decidă dacă ordonanța este constituțională
Avocatul Poporului, care astăzi a sesizat CCR împotriva Ordonanței de Urgență adoptate de Guvernul Ilie Bolojan după căderea Executivului prin moțiune de cenzură, susține însă că ordonanța ridică probleme grave de constituționalitate și afirmă că este pentru prima dată după adoptarea Constituției când un guvern demis emite o ordonanță de urgență.
Renate Weber a declarat că instituția sa analizează atât aspecte de fond, cât și de procedură, inclusiv traseul legislativ al ordonanței și faptul că documentul a fost modificat după momentul în care Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură.
Curtea Constituțională urmează acum să decidă dacă OUG 38/2026 a fost adoptată legal sau dacă Executivul și-a depășit atribuțiile după căderea Guvernului Bolojan.
