Acasă STIRI SPORTIVE Fotbalistul Paul Papp, la tribunal cu nevasta, din cauza averii / Casa...

Fotbalistul Paul Papp, la tribunal cu nevasta, din cauza averii / Casa fetiței, vândută după intervenția judecătorilor

1170
0

Fotbalistul Paul Papp și soția au ajuns la tribunal, însă nu pentru că s-ar fi certat sau pentru că ar fi avut ceva de împărțit, ci fiindcă doar așa puteau vinde un imobil aflat pe numele copilului.Conform portalului instanțelor de judecată, Paul Papp și soția au deschis procesul la începutul anului, după ce au decis să vândă un apartament situat în Cluj-Napoca, cumpărat pe numele fetei lor. Întrucât în asemenea cazuri autoritățile trebuie să se asigure că tranzacțiile sunt făcute în interesul minorului și că părinții nu îi vor toca banii, a fost necesară o analiză atentă, făcută de instanță. Și, cum judecătorii nu au avut nici cele mai mici suspiciuni în cazul soților Papp, au admis ca aceștia să semneze actul de vânzare-cumpărare în numele fetei.„Admite cererea formulată de petenții P P și P M C, ambii în calitate de reprezentanți legali ai minorei P P-M. Autorizează pe petenta P M C, mama minorei P P-M, să o reprezinte pe minoră în fața notarului public, pentru ca în numele și pe seama minorei, să încheie actul de vânzare asupra imobilului, proprietatea minorei, situat în Cluj-Napoca, înscris în CF nr. xxxxxx Cluj-Napoca, nr. cadastral xxxxx, compus din: cameră de zi, 2 dormitoare, bucătărie, 2 grupuri sanitare, hol/depozitare, dressing, cu suprafața utilă de 82,74 mp, 2 terase, cu părțile indivize comune în cotă de 89/10000-a parte înscrise în cf.col. și cota de teren de 2563/288800-a parte, înscris în CF nr. xxxx Cluj-Napoca, nr. cadastral xxxx, teren în suprafață totală de 2.888 mp, în schimbul prețului de XXXX euro, către numitul M D”, a stabilit instanța.

RECLAMĂ

sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/exclusiv-fotbalistul-paul-papp-la-tribunal-cu-nevasta-din-cauza-averii-casa-fetitei-vanduta-dupa-interventia-judecatorilor-278789.html

RECLAMĂ
Articolul precedentCristian Popescu Piedone, un nou mesaj din închisoare: „L-au încătuşat pe Piedone, dar nu pot încătuşa un popor”
Articolul următorCine plătește pentru polițistul care a apelat la interlopi ca să-și reducă victimele la tăcere / Decizia este definitivă