Acasă STIRI SPORTIVE Florin Răducioiu îl desființează pe Alexandru Mitriță, după ce vedeta Universității Craiova...

Florin Răducioiu îl desființează pe Alexandru Mitriță, după ce vedeta Universității Craiova a ratat un penalty și a jucat lamentabil în remiza cu FC Voluntari: „Mă așteptam să-și ceară scuze! E relaxat, superficial, nu îmi place”

914
0

Florin Răducioiu l-a desființat pe Alexandru Mitriță, după ce vedeta celor de la Universitatea Craiova a evoluat lamentabil și a irosit un penalty în remiza cu FC Voluntari, scor 0-0, în etapa a 12-a din Superliga.

RECLAMĂ

Florin Răducioiu l-a desființat pe Alexandru Mitriță, după FC Voluntari – Universitatea Craiova 0-0

Fostul atacant al „Generației de Aur” a fost extrem de dezamăgit de modul în care a evoluat vedeta trupei din Bănie, având în vedere că există așteptări extrem de ridicate de la el.

Răducioiu l-a tras la răspundere pe Mitriță pentru atitudinea arătată și a subliniat că fotbalistul oltenilor ar fi trebuit să-și ceară scuze pentru jocul său din duelul cu FC Voluntari.„Mă așteptam să-și ceară scuze pentru penalty și prestație. Lumea așteaptă mai mult de la Mitriță. E relaxat, superficial, nu îmi place. 

Trebuie să aibă o atitudine mai hotărâtă. Mă aștept la mai multă răutate de la el”, a declarat Florin Răducioiu, conform Prima Sport.

  • 2.5 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Mitriță, conform Transfermarkt.com
  • 11 meciuri, 2 goluri și 5 pase decisive a adunat fotbalistul de la revenirea la Universitatea Craiova

Alexandru Mitriță, după Voluntari – Universitatea Craiova

„Am dominat meciul, pe final a fost deschis. Am pierdut 2 puncte pe mâna mea, îmi asum asta, am ratat penalty. Trebuie să mergem mai departe și să vedem ce avem de făcut. Am zis că sunt bine, să mi iau un colț și să dau tare. Am făcut așa, dar portarul a fost acolo.

Nu vreau să comentez acest subiect (n.r. despre suporterii Universității Craiova), vreau să ne gândim la ce trebuie să facem pentru că pierdem puncte. Au fost două puncte pierdute pe mâna mea, îmi asum asta. Pot mai mult, evoluția mea nu a fost foarte bună în această seară. Am avut un start bun de sezon, după a venit o perioadă mai proastă pentru mine. Am căzut psihic după ratarea penalty-ului.

Veneam după 5-1 cu FC Botoșani și trebuia să venim aici să câștigăm, aveam cele trei puncte la noi… Ne așteaptă un meci foarte greu cu Petrolul”, a spus Alexandru Mitriță după FC Voluntari – Universitatea Craiova, scor 0-0. 

sursa:https://www.prosport.ro/fotbal-intern/superliga/florin-raducioiu-il-desfiinteaza-pe-alexandru-mitrita-dupa-ce-vedeta-universitatii-craiova-a-ratat-un-penalty-si-a-jucat-lamentabil-in-remiza-cu-fc-voluntari-ma-asteptam-sa-si-ceara-scuze-19753660

RECLAMĂ
Articolul precedentMarius Croitoru face curățenie la FC U Craiova! Dă afară toți oamenii care îl informau pe Adrian Mititelu ce se întâmplă în vestiar
Articolul următorAlexandru Mitriță își toarnă cenușă în cap după remiza de la Voluntari: „S-au pierdut două puncte pe mâna mea”