Acasă Stiri Firea: Cei 10.500 de bucureșteni vor fi testați, dar nu știm clar...

Firea: Cei 10.500 de bucureșteni vor fi testați, dar nu știm clar când vom avea testele

250
0

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că testarea celor 10.000 de bucureşteni va avea loc, dar nu a putut să precizeze când va începe campania, având în vedere că testele, deşi comandate, nu au sosit în ţară.

RECLAMĂ

“Am făcut deja comandă de teste, câte două teste pentru fiecare din cei 10.500 de bucureşteni care vor fi testaţi. Pentru fiecare persoană: un test de anticorpi şi un test antigen. Comenzile au fost lansate. Aceste teste nu se găsesc în ţara noastră. Vor veni în câteva zile, nu ştim foarte clar. Am făcut demersuri la toate autorităţile, inclusiv la ambasadele ţărilor de unde provin aceste companii care vând testele, şi pentru anticorpi şi pentru antigeni. Între timp, specialiştii lucrează la eşantionul din populaţia Municipiului Bucureşti, care va fi realizat în câteva zile”, a arătat primarul general, joi, într-o declaraţie live transmisă pe Facebook.

Gabriela Firea a arătat că nu doreşte să facă declaraţii pe acest subiect, având în vedere că nu a beneficiat de sprijin, dar că transmite doar câteva idei, relatează Agerpres.

“Având în vedere că nu prea am fost sprijiniţi, dar considerăm că acest proiect iniţiat de profesorul Streinu Cercel, managerul Institutului Matei Balş, este foarte important pentru sănătatea bucureştenilor, am decis să nu mai facem declaraţii pe acest subiect. De aceea, transmit doar câteva idei, deoarece primesc foarte multe întrebări din partea bucureştenilor. Proiectul se va face. Îl realizează Institutul Matei Balş împreună cu Institutul Naţional de Sănătate Publică, susţinut logistic de către Primăria Capitalei, prin ASSMB şi cele şase primării de sectoare. Cu toţii am făcut deja comandă de teste”, a menţionat Firea.

Primarul general a reamintit că, în situaţia în care o persoană va fi depistată cu COVID-19, fără să aibă simptome, aceasta va fi tratată la domiciliu.

Ce se întâmplă cu persoanele depistate

“Câtă vreme nu s-au prezentat la o cameră de gardă sau la un spital şi au testul pozitiv, înseamnă că nu au simptome şi nu se protejează sub nicio formă şi pot fi un pericol pentru familie, pentru prieteni, pentru colegi. Iată de ce este atât de necesar să testăm. De altfel, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă: ’Testaţi, testaţi, testaţi!’”, a spus Firea.

Pe 26 martie, managerul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, anunţa că în Bucureşti va fi testat un eşantion de 10.500 de persoane, în cadrul unui studiu ştiinţific pentru depistarea celor infectaţi cu noul coronavirus, din dorinţa de a preveni astfel formele severe de boală.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, că ministerul său nu va cheltui bani pentru testarea pe care intenţionează să o deruleze Primăria Capitalei împreună cu Institutul de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ şi Institutul Naţional de Sănătate Publică.

De asemenea, întrebat dacă proiectul poate fi realizat fără acordul ministerului, el a spus că “poate fi realizat în măsura în care şi-l asumă Primăria Capitalei”.

USR Bucureşti i-a solicitat, marţi, primarului general, Gabriela Firea, să renunţe la planul de a testa un eşantion de 10.000 de bucureşteni, apreciind că acest lucru ar pune o presiune “inutilă” pe specialişti şi pe aparatura necesară pentru procesarea rezultatelor.

Sursa: stirile protv

RECLAMĂ
Articolul precedentVaccinul impotriva coronavirusului care a intrat deja in prima faza a testelor! Cand ar putea fi disponibil in farmacii
Articolul următorFlorin Cîțu, ministrul Finanțelor, anunț de ultim moment pentru salariați și pensionari