În jur de 60 de susţinători ai echipei FC Universitatea Craiova au organizat marţi un miting de protest în faţa Primăriei Craiova. Fanii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că echipa lor nu poate evolua pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Timp de câteva minute, fanii au purtat discuţii cu negociatorul trimis să oprească protestul. Negociatorul a încercat să-i convingă pe aceştia că trebuie să obţină autorizaţie pentru organizarea mitingului. „Este vorba despre dreptul la exprimare, domnule! Nu ne trebuie nicio autorizaţie. E un drept garantat de Constituţia României”, a spus unul dintre protestatari. „Nu înjurăm pe nimeni, scandăm paşnic”, a afirmat un alt protestatar.
RECLAMĂ
Susţinătorii au scandat lozinci precum „Vrem Ştiinţa pe Oblemenco”, „Ştiinţa suntem noi” şi au cântat imnul „Cântec pentru Oltenia”. sursa: micapi.ro
RECLAMĂ