Fabian, soțul „vrăjitoarei” Sidonia, este așteptat, astăzi, în fața judecătorilor din județul Dâmbovița, cărora le-a cerut să îi anuleze o amendă pe care a primit-o în timp ce se ducea în vizită la fiii arestați pentru crima de la Padina.
În încercarea de a bloca suspendarea permisului de conducere, Fabian Marin, tatăl ucigașilor proaspăt eliberați de juecători, a deschis un proces la Răcari, unde a solicitat anularea unei sancțiuni contravenționale.
Ucigașii de la Padina, chef de chef, cu dezlegare de la judecători
Băieții lui Fabian au fost eliberați, luni, din arest preventiv, iar cei trei au tras un chef de pomină, alături de membri marcanți ai mafiei din Capitală.
Admite contestaţiile formulate de inculpatii Marin Laurenţiu, Marin Louis-Justin, şi Marin George-Armando, împotriva încheierii din data de 30 aprilie 2024 pronunţată de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Dâmboviţa şi în consecinţă: Desfiinţează in parte încheierea contestată, şi înlocuieşte măsura arestării preventive luată față de inculpații Marin Laurentiu, Marin Louis Justin si Marin George Armando cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 29 zile începând de la 13 mai 2024 până la 10 iunie 2024 inclusiv”, este soluţia definitivă pronunţată luni de Curtea de Apel Ploieşti.
Grădinarul mort în condiții suspecte, aruncat în curtea DGASPC
După cheful de pomină organizat de Fabian pentru băieții ucigași întorși acasă, grădinarul familiei a fost găsit mort în curtea castelului familiei Marin. În mod bizar, medicii legiști au refuzat să efectueze o autopsie, pentru a se descoperi dacă bărbatul consumase droguri sau alte substanțe interzise și au decis ca mortul să fie îngropat rapid. Deși în fața lumii afișează case și mașini de milioane de euro, Fabian și Sidonia au aruncat mortul în ograda primăriei, așa că bărbatul va fi înmormântat de Direcția de Protecție Socială.
„La data de 14.05.2024, în jurul orei 10:30, Secția 19 Poliție a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în incinta unui imobil din Sectorul 5, a fost găsită o persoană fără a prezenta semne vitale.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii secției menționate și un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul unui bărbat, în vârstă de 56 de ani.
Totodată, s-a luat legătura cu apelantul, care a declarat verbal faptul că persoana decedată este un bărbat care sprijinea la curățenia gospodăriei, fiind lăsat să locuiască în anexa imobilului.
De asemenea, la fața locului s-a deplasat o echipă formată din polițiști din cadrul Serviciului Omoruri și un medic din cadrul Institutului Național de Medicină Legală, fiind constatat faptul că nu reprezintă caz medico-legal.
Trupul neînsuflețit urmează a fi preluat de către D.G.A.S.P.C., în vederea organizării funeraliilor”, a fost comunicatul Poliției Capitalei.
sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/fabian-tatal-ucigasilor-eliberati-chemat-in-fata-instantei-sotia-vrajitoare-na-prevazut-radarul-335033.html