Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a vorbit în exclusivitate la GSP Live Special după primul meci al lui Mirel Rădoi la echipă, acesta debutând pe banca oltenilor duminică seara, în victoria 4-1 cu Poli Iași.
Rădoi a revenit pe banca Universității la mijlocul săptămânii trecute, pentru a prelua locul lăsat vacant de Costel Gâlcă, care a plecat de la echipă din cauza rezultatelor neconvingătoare din ultima perioadă. A început „ca din tun”, dar va avea un test extrem de complicat în fața unui adversar de cu totul alt calibru, miercuri jucând în fața liderului Universitatea Cluj.
Luni după-amiaza, la GSP Live Special, patronul oltenilor a vorbit despre Mirel Rădoi și despre avantajul că acesta este oltean și că înțelege perfect spiritul Universității Craiova, având totodată un atu comparativ cu predecesorul antrenor, Costel Gâlcă, care este bucureștean.
„Mirel Rădoi crede în filosofia lui, în ce antrenează și vedem dacă timpul va fi în favoarea noastră. Mirel are nevoie de timp ca să își impună ideile lui despre fotbal.
Nu știm cum va lucra timpul pentru el, dacă va putea repede sau va avea nevoie de timp.
Aveam deja un contract negociat cu ani în spate, a fost pur și simplu un copy-paste și mergem înainte. Universitatea Craiova știa cine e Mirel Rădoi, ce are nevoie, și Mirel Rădoi știa ce a găsit la Universitatea Craiova în trecut, ce a lăsat în spate, și în cele câteva ore de discuții pe care le-am avut, după ce am încheiat cu Costel, pașii au fost făcuți în față și în spate.
Nu trebuie să reușesc eu (n.r. să aibă o colaborare de lungă durată cu antrenorii), trebuie antrenorii să reușească, să vedem ce durată au avut mandatele lor înainte să vina la Craiova. Uitați-vă la domnul Sorin Cârțu, a avut cel mai longeviv mandat, Gigi Mulțescu, Devis Mangia, uitați-vă și la ceilalți antrenori, și atunci putem compara mere cu mere și pere cu pere.
Am mereu încredere în antrenori, nu îi dau afară pentru lipsa de rezultate, ci doar pentru lipsa unor elemente care fac ca proiectul să nu avanseze. Nu rezultatele au fost problema la Universitatea Craiova de-a lungul timpului, au fost chestiunile extra-sportive sau implementarea unor filosofii, pentru că să nu uităm, noi nu suntem o echipă de fotbal, ci un club, cu valori, valorile suporterilor, ale zonei unde trăim, date de istorie, de ce a fost în spate.
Oamenii trebuie să înțeleagă că suntem organizați diferit și avem alte aspirații. Nu suntem o echipă cu doar 25 de jucători, care sunt antrenați de-a lungul săptămânii, care intră pe teren și atât.
Nu poți să înțelegi Oltenia dacă nu ai trăit aici, dacă nu ai rezonat cu zona. Sudul trăiește diferit, iubește, urăște, trăiește diferit, și sunt oameni care nu înțeleg, se uită și analizează Universitatea Craiova din perspectiva a ceea ce trăiesc ei, fără să aibă habar de această zonă. Deci, da, pe scurt, pe Mirel îl ajută”, a spus Mihai Rotaru, la GSP Live Special.
Mirel e la fel, cu doi an în plus ca experiență de viață, profesională, care își pun amprenta, același Mirel, entuziast, dedicat, care își face meseria la perfecțiune.
Dintre antrenorii români din țară unul care poate ajunge la un nivel foarte mare este Mirel, poate face lucruri extraordinare
– Mihai Rotaru