Acasă Monden „Eu eram în trupa săpătorilor de elită. Eu știu ce înseamnă să...

„Eu eram în trupa săpătorilor de elită. Eu știu ce înseamnă să lucrezi flămând.” Nicolae Guță, despre anii grei de muncă dinainte să devină cunoscut

469
0

Nicolae Guță a vorbit despre cei 12 ani din viața lui în care a săpat la drumuri.

RECLAMĂ

Nicolae Guță este unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de manele din țară, care a ajuns să fie cunoscut de toată lumea și să nu îi lipsească nimic în prezent.

„Tot a fost săpat de mine, din 5 în 5 kilometri.” Unde a lucrat Nicolae Guță timp de 13 ani

Multă lume nu știe că Nicolae Guță a pornit de jos până să ajungă cunoscut în toată țara, iar în cadrul unui live pe rețelele de socializare, acesta a povestit despre cei aproape 13 ani din viață în care a săpat la drumuri și a lucrat ore fără să mănânce. Nu îi este rușine să recunoască aceste lucruri și nu a uitat niciodată de unde a plecat. „Dacă mă duci în Petroșani, tot a fost săpat de mine, din 5 în 5 kilometri, pentru că m-am angajat la 15 ani și de acolo, dă-i. Ce știam să fac? La noi era moda, te-ai căsătorit, dă-i la rupt. Se spărgeau conductele de apă rece, iar eu eram în trupa săpătorilor de elită.Nu puteau să bage excavatorul. Dacă pe timpul lui Ceaușescu băgai excavatorul și spărgeai țeava, de acolo nu mai plecai. Te ducea la pușcărie, ziceau că ai făcut-o intenționat. Eu știu ce înseamnă să lucrezi flămând. Exact ca în pușcăriile alea rusești. Undeva la 12-13 ani am lucrat adunat.”, a povestit Nicolae Guță.

Cum a trecut Nicolae Guță pe lângă moarte de 3 ori

Nicolae Guță a povestit, în urmă cu ceva timp, despre cum a trecut pe lângă moarte și cum nu se alimenta zile întregi, astfel că ajungea să îi sperie pe părinți de fiecare dată. Artistul a declarat că în copilărie avea o problemă foarte mare cu mâncarea. Acesta nu putea să mănânce, ajungând la un pas să-și piardă viața din cauza faptului că nu se alimenta corespunzător. „ Era să mor de vreo 3 ori pentru că nu mâncam. Nu mâncam, eram atât de al naiba și de spurcat încât zici că eram o maimuță în putrefacție. Mi se vedeau coastele. Era să mor de 3 ori. De 3 ori, au fost 3 situații similare în care eu trebuia să mor. Pacoste am fost pe capul părinților mei. Nu mâncam nimic toată ziua .”, a declarat Nicolae Guță.

sursa:https://www.kfetele.ro/eu-eram-in-trupa-sapatorilor-de-elita-eu-stiu-ce-inseamna-sa-lucrezi-flamand-nicolae-guta-despre-anii-grei-de-munca-dinainte-sa-devina-cunoscut-20388705?utm_source=fb-post&utm_medium=kfetele&utm_campaign=https://kfetele.ro/eu-eram-in-trupa-sapatorilor-de-elita-eu-stiu-ce-inseamna-sa-lucrezi-flamand-nicolae-guta-despre-anii-grei-de-munca-dinainte-sa-devina-cunoscut-20388705&fbclid=IwAR0XmLR1kTmSaKI6PS8OayFVIR2aQE-JHrOaCMRtgZ1cYryFbHVmtSlCVNY

RECLAMĂ
Articolul precedent„Am vrut să renunț, dar a zis că nu se poate și că va răsări soarele pe strada mea.” Cine i-a fost alături lui Constantin Enceanu de-a lungul carierei sale? Artistul se declară împlinit
Articolul următor„Foarte multă lume m-a condamnat. Am picat de comun acord.” Armin Nicoară, detalii despre contractul prenupțial făcut cu soția lui, Claudia Puican