Acasă Monden „Esteticianul vedetelor”, declarat nevinovat în scandalul de un milion de euro

„Esteticianul vedetelor”, declarat nevinovat în scandalul de un milion de euro

421
0

Doctorul Marek Vâlcu, supranumit „Esteticianul vedetelor”, a fost declarat nevinovat de Colegiul Medicilor, în scandalul de un milion de euro – sumă pe care o fostă pacientă o solicită, susținând că ar fi fost victima unei erori medicale.

RECLAMĂ

  • Monica Feliu, pacienta care l-a reclamat pe Marek Vâlcu la Parchet și la Colegiul Medicilor, apoi a deschis un proces civil în care solicită despăgubiri de un milion de euro, a declarat, în exclusivitate pentru SPYNEWS.ro, că, oricare ar fi soluția anchetatorilor, ea are dreptate.
  • „Dacă a efectuat operații de deviație de sept și rezecție de cornete, a efectuat fără drept, fiindcă domnul doctor nu este ORL-ist. Dacă nu a efectuat, înseamnă că sunt victima unei înșelăciuni, fiindcă dumnealui a trecut pe factură rezecție de cornete. E simplu. Oricum ar fi, am dreptate! (…) Am fost la Colegiul Medicilor, iar cei din comisie au susținut că nu pot lua în considerare niște probe pe care doream să le depun, pe motiv că acțiunea este tardivă. Aștept decizia”, a declarat Monica Feliu, în exclusivitate pentru SPYNEWS.
  • Iar decizia a fost în favoarea medicului, care a fost reprezentat de avocata Katia Cicală. Conform documentelor emise de Colegiul Medicilor, „Esteticianul vedetelor” a respectat ca la carte procedurile, motiv pentru care a fost declarat nevinovat.
  • Împotriva medicului care a operat-o la nas, Monica Feliu a deschis și două procese: unul penal, de redeschidere a dosarului clasat de procurori și unul civil, în care solicită despăgubiri de un milion de euro.
  • Monica Feliu (foto sus), femeia care susține că și-a pierdut simțul olfactiv și că îi cade nasul după o operație efectuată de esteticianul Marek Vâlcu, susține în cererea de chemare de judecată că înainte de operație simțea mirosul de gaze de la câteva străzi, însă acum poate să și explodeze în casă, fiindcă nu mai percepe niște eventuale scurgeri de gaze. De asemenea, ea susține că a pierdut o grămadă de bani din cauza problemelor la nas, motiv pentru care a solicitat acordarea unei despăgubiri de un milion de euro.
  • Katia Cicală, avocata medicului Marek Vâlcu, a declarat, în exclusivitate pentru SPYNEWS, că Monica Feliu nu a fost operată de deviație de sept și că eventualele probleme la nas ar putea fi cauzate de faptul că pacienta nu a respectat indicațiile doctorului. De exemplu, că aceasta a purtat la scurt timp după intervenție ochelari de soare, unii fiind „cât lopata”, care ar fi presat zona sensibilă a nasului.
  • Referitor la aceste acuzații, Monica Feliu a declarat, pentru SPYNEWS, că poza de pe Facebook la care face referire avocata lui Marek Vâlcu ar fi fost făcută la patru luni de la intervenție și că doctorul nu i-a interzis să poarte ochelari de vedere sau de soare. „Chiar dacă nu mi-a interzis să port ochelari, nu am purtat pentru că mă durea nasul îngrozitor și nu suportam nicio atingere. Și în prezent, după ce port zece minute ochelarii, mi se învinețește nasul”, a afirmat Monica Feliu.
  • sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/esteticianul-vedetelor-declarat-nevinovat-in-scandalul-de-un-milion-de-euro-documente-exclusive-321468.html

RECLAMĂ
Articolul precedentAndreea Antonescu și fostul soț au pierdut lupta în instanță! Cei doi sunt buni de plată
Articolul următor„Neica te-ai jucat cu focul ” Este cel mai nou videoclip semnat Ioana Dima