Acasă Stiri Cum arată ”senzaţionalul” grup parlamentar PPDD-OTV: judecaţi pentru corupţie, securişti şi traseişti...

Cum arată ”senzaţionalul” grup parlamentar PPDD-OTV: judecaţi pentru corupţie, securişti şi traseişti profesionişti

683
0

PPDD va trimite în Parlament 67 de parlamentari. Majoritatea candidaţilor PPDD vor intra în Parlament prin procesul de redistribuire. Cap de afiş al grupului parlamentar PPDD sunt Monica Iacob Ridzi, Liliana Mincă, Antonie Solomon şi Gigi Neţoiu. Gândul îţi prezintă profilele a 17 parlamentari PPDD. Ridzi, Solomon şi Neţoiu intră în Parlament cu o zestre bogată de dosare penale. Liliana Mincă este exponentul traseismului politic, dar nu este singura. Mai sunt şi alţi membri PPDD care au trecut pe la PDL, PNL sau PSD înainte să aterizeze în braţele partidului construit de Dan Diaconescu.
Ridzi, deputat PPDD de Petroşani-Aninoasa şi judecată pentru corupţie

RECLAMĂ

Monica Iacob Ridzi a obţinut un nou mandat de deputat din partea PP-DD, prin redistribuire. Ridzi a obţinut 11.686 voturi în colegiul Colegiul 5 – Petroşani-Petrila-Aninoasa, iar contracandidatul de la PSD 12.654 de voturi, adică 47% din voturi. Ridzi a fost trimisă în judecată pentru corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 17 martie -22 mai 2009, inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria, în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.

Pe 3 mai 2011 fostul ministru al Tineretului a fost acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii.

Monica Iacob Ridzi a fost ministru al Tineretului şi Sportului în cabinetul Boc şi membru de bază al PDL. Înainte de alegerile parlamentare, Ridzi s-a înscris în PPDD. În declaraţia de avere, Ridzi spune că are un teren şi două imobile.

Cofetarul lui DD din Brăila are o casă de 760 metri pătraţi

Cristian Dănuţ Mihai a câştigat un mandat de senator în colegiul 2 Brăila. În anii 2000 a fost membru PRM şi a candidat pentru funcţia de primar al Brăilei. A ajuns consilier municipal în 2004. Acum Dănuţ Mihai este preşedintele PPDD Brăila. Mihai Danuţ spune că este coferat specialist. ”Şi astfel, în anul 1996, am absolvit cursul de specializare la Institutul American de Cercetări în domeniul cofetăriei şi panificaţiei (American Institute of Baking)”, spune Mihai Dănuţ pe blogul personal.

În declaraţia de avere Dănuţ spune că deţine o casă de locuit de 760 metri pătraţi, construită în 1998, şi una contruită în 83 ceva mai mică, doar de 250 metri pătrăţi. Propietăţile imobiliare ale lui Dănuţ rivalizează ca suprafaţă cu vila de 1400 metri pătraţi pe care o deţine liderul PDL Adriean Videanu. Dănuţ mai spune că are şi 25 de hectare de teren.

Mincă, de la PC la UNPR şi PPDD

Liliana Mincă a devenit deputat la redistribuire în colegiul 3 Botoşani. În 2010, Liliana Mincă a candidat pentru un loc de deputat în Bucureşti din partea Partidului Conservator. A pierdut alegerile în faţa vedetei TV Teo Trandafir. În 2011 Mincă a trecut de la PC la UNPR. Înainte de alegerile parlamentare din acest an Mincă s-a înscris în PPDD.

În declaraţia de avere, Mincă menţionează două imobile, o maşină, bijuterii de 20.000 euro şi 20.000 euro în conturi. Mincă mai spune şi că este preşedinta unei fundaţii care îi poartă numele.Liliana Mincă a devenit cunoscută ca şefă a Loteriei Române (2006-2009). Presa a mai relatat că a fost şi preşedinte al Autorităţii Naţionale de Control al Exporturilor (ANCEx).

Solomon, judecat pentru dare de mită, senator PPDD prin redistribuire

Antonie Solomon a devenit senator PPDD în urma procesului de redistribuire. Profilul lui Solomon este cel al unui traseit politic, trecând de la PSD la PDL, apoi la UNPR, iar acum este senator din partea PPDD.

La alegerile locale din iunie, Antonie Solomon a candidat pentru cel de-al treilea mandat de primar din partea UNPR dar a pierdut. În 2004, el a fost ales primar din partea PSD, iar la alegerile locale din 2008 a candidat din partea PDL şi a obţinut al doilea mandat. Antonie Solomon a fost lider al filialei Craiova a PDL, funcţie pe care a pierdut-o în septembrie 2011, după ce a anunţat că va candida la primărie din partea UNPR. În luna februarie a acestui an, Antonie Solomon a fost exclus din PDL, iar la scurt timp a fost numit preşedinte interimar al UNPR Dolj.

Antonie Solomon a fost arestat preventiv în 3 martie 2010, pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual, fiind acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la acţionarul principal al firmei PIC din Piteşti, Cornel Penescu, pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova. Antonie Solomon a fost eliberat din arest în 8 septembrie 2010, prin decizia Curţii de Apel Galaţi, iar la scurt timp şi-a reluat atribuţiile de primar, care îi fuseseră suspendate. Solomon a fost trimis în judecată în 2010.

În declaraţia de avere, Solomon a scris că deţine două terenuri, opt imobile şi un autoturism. Solomon spune că din închirierea imobilelor pe care le deţine a obţinut în acest an peste 322.000 lei.

Securist şi condamnat în ”Dosarul Transferurilor” proaspăt parlamentar de Dolj

Gigi Neţoiu a câştigat şi el un mandat de deputat la redistribuire în Dolj. Neţoiu a fost condamnat în dosarul transferurilor la 3 ani cu suspendare alături de alte şapte nume grele din lumea fotbalului. În acest dosar, Neţoiu a fost acuzat de că alături de alte personaje importante din fotbal şi-a însuşit sume importante, rezultate din transferul a 12 jucători în străinătate. Procurorii DNA au descris în detaliu cum au eludat greii fotbalului românesc legislaţia şi cum şi-au umplut conturile evitând să plătească taxe la stat.

Gigi Neţoiu a recunoscut în repetate rânduri că a lucrat la Securitate, ca ofiţer. Candidatul PPDD a facut şcoala de ofiţeri de Securitate între 1982 şi 1985, după care a lucrat la Serviciul de Informaţii şi la Direcţia a V-a. Tot după propriile mărturisiri, în 1989, a trecut la Direcţia de Informaţii a Ministerului de Interne, UM 0215. În cazul său, Colegiul CNSAS nu s-a pronunţat încă.

În declaraţia de avere, Neţoiu spune că are opt terenuri cumpărate din 1988 încoace, cel mai mare având 72.500 de metri pătraţi, trei case, o casă de vacanţă, un apartament şi cinci maşini. Lângă Dacia 1300, în garajul său stau un Mercedes Benz S500, un Porche, un BMW X5 şi un BMW 850. Fostul patron al Universităţii Craiova intră în campanie pentru PPDD cu 190.000 de euro depuşi doar anul acesta în conturi, alături de alţi 1.000.000 de lei economisiţi din 2006. Poartă două ceasuri de câte 10.000 de euro, un Rolex şi un Fram Muler, este acţionar în patru firme şi a câştigat 2.550.135 de lei în acest an din vânzări de acţiuni.

Chiuhodaru, traseistul perfect pentru PPDD

Tudor Chiuhodaru a întrat în parlament la redistribuire într-un colegiu din Iaşi. Ciuhodaru este la al doilea mandat de parlamentar. În 2008 a candidat şi a câştigat un mandat de senator din partea PSD. În 2011 Chiuhodaru a primit din partea Alianţei pentru România Curată premiul pentru traseism. Chiuhodaru a trecut pe la PSD, UNPR, PC, iar UNPR, dupa ce anterior cochetase si cu PDL.

Tot în 2011, conducerea Spitalului de Urgenţe Sf. Ioan din Iaşi a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecatoria Iaşi împotriva doctorului-deputat Tudor Ciuhodaru. Ciuhodaru a fost acuzat că a semnat pontaje în fals atât la Camera Deputaţilor, cât şi la spital, incasând astfel, în mod necuvenit, suma de aproximativ 30.000 lei.
În declaraţia de avere spune că deţine o casă, o maşină, în conturi 26.000 lei.

Latifundiarul Melinte de la Bacău

Ioan Melinte a obţinut un loc de deputat la Bacău în colegiul 5. Melinte a fost director al Agenţiei de Plăţi în Agricultură (APIA) Bacău şi membru PNL. În declaraţia de avere, Melinte spune că deţine aproape 100 de hectare de teren în Bacău. Melinte şi soţia lui deţin 3 case şi au în conturi aproape 70.000 euro. Proaspătul deputat arată că a câştigat în ultimul an 165.000 lei din activităţi agricole şi este asociat în patru companii private.

Avocatul lui DD, deputat de Bucureşti

Daniel Fenechiu, avocatul care l-a consiliat pe Dan Diaconescu în cadrul privatizării Oltchim, a prins un loc de deputat în colegiul 19 din Bucureşti. În declaraţia de avere, Daniel Fenechiu spune că are patru apartamente, o maşină, 15.000 euro în conturi şi un credit de 27.000 euro. Din avocatură spune că a câştigat 253.000 lei.

Exclus de PDL, primit cu braţele deschise de PPDD

Daniel Oajdea va fi deputat de Iasi pentru colegiul 9. Daniel Vasile Oajdea a fost exclus din PDL în noiembrie 2011, după ce a dat declaraţii dure împotriva Guvernului Boc. De curând, s-a inscris în partidului lui Dan Diaconescu. Oajdea a candidat şi la alegerile locale pentru primăria Iaşului, dar fără succes.

În declaraţia de avere, Oajdea spune că are patru terenuri, un automobil şi 15.000 de euro în conturi. Oajdea declară că a împumutat compania Concurs SRL cu 290.000 lei.

Consultantul lui Oprescu şi al lui Radu Duda, deputat PPDD de Alba

George Cornel Comşa a prins un loc de deputat în colegiul 4 Alba. George Cornel Comşa este fostul consilier al lui Radu Duda şi consilier al Casei Regale. Comşa l-a consiliat şi pe Sorin Oprescu în campania electorală din 2008 când acesta a câştigat primul mandat de primar. La alegerile locale din 2012, Comşa a fost ale consilier general în cadrul Consiliul General al Capitalei. În declaraţia de avere, Comşa spune că deţine un teren, trei imobile, 70.000 dolari şi 30.000 euro în conturi. Comşa spune că a împrumutat o firmă şi diverse persoane cu 100.000 euro. Consultantul mai declară şi un credit de 25.000 euro dar şi că a câştigat din dividente 100.000 euro.

Fost şef de CJ al PSD acum deputat PPDD de Galaţi

Eugen Chebac, fost preşedinte CJ Galaţi 2008-2012 din partea PSD a câştigat un mandat de deputat la redistribuire. Chebac a migrat în ultimul an de la PSD la UNPR şi recent la PPDD pe listele căruia a intrat în Parlament. Chebac spune că deţine un teren, trei case, două maşini.

Fost lider PNL convertit in membru PDD

Tot în Botoşani, Corneliu Popescu a obţinut prin redistribuire un mandat de senator. Corneliu Popescu a trecut de la PNL la PPDD doar cu câteva săptămâni înainte de depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare. În guvernarea Tăriceanu, Popescu a deţinut funcţia de director al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol.

În declaraţia de avere menţionează că deţine 4 terenuri, 4 imobile, trei maşini şi bijuterii de peste 50.000 euro. Spune că are în conturi 40.000 lei şi a împumutat o firmă cu 215.000 lei. Popescu mai spune şi că a câştigat din activităţi argicole peste 70.000 lei.
Corneliu Popescu este director în cadrul Loteriei Române.
Primarul din Pechea sentor PPDD

Nicolae Marin, primarul comunei Pechea din Galaţi a câştigat un mandat de senator din partea PPDD. Pechea este localitatea natală a lui Lucian Bute. În declaraţia de avere Nicolae Marin spune că deţine şapte terenuri, două case şi 73.000 de lei în conturi. Nicolae Marin este acţionar la două companii pe care le-a creditat cu peste 800.000 lei. Primarul mai spune că are un credit de 139.000 euro.

Răzvan Rotaru a obţinut un loc de deputat în judeţul Gorj la redistribuire. Rotaru a fost votat de 28,32% dintre alegători. Răzvan Rotaru este inginer minier. Presa locală a relatat că a activat în cadrul PDL, apoi anul acesta a trecut la UNPR şi mai apoi la PPDD. În declaraţia de avere spune că deţine un teren, o casă, două automobile. Mai spune că are două credite de aproape 50.000 euro şi că este acţionar în cadrul a două companii private.

Din studioul OTV direct în Senat

Realizatorul OTV Tudor Barbu a intrat în Parlament într-un colegiu de senator din Gorj. În declaraţia de avere spune că este director în cadrul OTV. Barbu menţionează că deţine o casă de 210 metri pătraţi şi bijuterii de 25.000 euro. Otevistul spune că a câştigat de la postul lui Dan Diaconescu 78.000 lei. În declaraţia de interese spune că este acţionar al companiei ICSA Service SRL

Supriza PPDD din diasporă

Mihai Aurelian, candidat al PPDD la Camera Deputaţilor în Colegiul 1 Diaspora, căruia îi sunt arondate ţările europene ca Italia, Spania, Franţa, a furnizat surpriza alegerilor din Diaspora, ieşind înaintea mult mai cunoscuţilor Victor Socaciu de la USL şi William Brânză de la ARD. Presa a relatat că Mihai Aurelian locuieşte în Spania şi este om de afaceri. În declaraţia de avere Mihai Aurelian spune că deţine un teren, o casă şi un credit de 20.000 euro. La venituri, Mihai Aurelian spune că nu a câştigat nici un ban în ultimul an.

Andrei Răzvan Condurăţeanu ar putea obţine la redistribuire un mandat de deputat. Andrei Răzvan Condurăţeanu este fiul otevistului Florin Condurăţeanu şi a candidat în Colegiul 3 Constanţa. Răzvan Condurăţeanu a fost membru PSD şi consilier ministerial al lui Marian Sârbu. Răzvan Condurăţeanu a mai activat în Parlament în cadrul Comisiei pentru politici economice, reformă şi privatizare. În declaraţia de avere Condurăţeanu spune că deţine trei imobile, credite de aproape 50.000 euro. În declaraţia de interese a mai menţionat că este acţionar la o societate comercială.

Maria Grecea a obţinut un loc de deputat în colegiul 3 din Braşov. Maria Grecea este consilier local în consiliul local Codlea din partea PPDD. Maria Grecea are 38 de ani şi este de profesie inginer. În declaraţia de avere menţionează că are patru terenuri, două imobileşi trei maşini. Maria Grecea mai spune că este asociată în trei societăţi comerciale şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Codlea.
sursa: gandul.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentAdriana Bahmuteanu isi face de cap cand Prigoana ia copiii la el. Vezi aici cum si-a petrecut orele libere!
Articolul următorDe necrezut, deşi toată ziua a fost în comă, Oana Zăvoranu a fost externată! Răzvan: „Acum, eu răspund de ea, inclusiv cu decesul