O femeie din Louisiana în vârstă de 32 de ani, care spune că a născut un copil în urma unui viol, a pierdut recent custodia fiicei sale.
Femeia este obligată să plătească pensie alimentară celui despre care spune că a violat-o pe când avea doar 16 ani.
Instanța i-a dat acordul tatălui biologic să preia custodia copilului.
Crysta Abelseth, mama din Louisiana, a declarat pentru postul local de știri că violul a avut loc în anul 2005, pe când femeia avea doar 16 ani.
„Când fiica mea avea cinci ani, el a aflat despre copil și a urmărit să obțină custodia pentru a o lua de la mine. I-au acordat custodia 50/50, în ciuda faptului că fiica mea s-a născut în urma unui viol.”, a declarat Crysta Abelseth, 32 de ani, pentru WBRZ într-un interviu.John Barnes s-a dovedit a fi tatăl biologic al copilului în urma unui test ADN care a arătat o potrivire de 99,97%.
La momentul conceperii, în anul 2005, tatăl avea 30 de ani, iar mama 16. Actul dintre cei doi este considerat ilegal în statul Louisiana chiar dacă a existat consimțământ.
Crysta Abelseth nu a depus plângere penală împotriva celui despre care susține că a violat-o. Aceasta a declarat pentru WBRZ că nu cunoștea legea la acel moment și a crezut că dacă nu depune plângere a doua zi nu va avea câștig de cauză.
După ce a fost sfătuită de un consilier în traumatologie, femeia a depus în cele din urmă o mărturie la Biroul Șerifului Parohiei Tangipahoa. Potrivit publicației de știri, ancheta rămâne deschisă la Biroul Șerifului Parohiei Tangipahoa. Abelseth a spus despre cazul ei că „nu a fost niciodată repartizat unui detectiv”.
The Independent a contactat Biroul Șerifului Parohiei Tangipahoa pentru comentarii, dar nu a primit răspuns.
Anul acesta Crysta Abelseth a pierdut custodia copilului și este obligată de instanță să plătească pensie alimentară. Următoarea audiere pentru revocarea drepturilor părintești ale tatălui este programată pentru luna viitoare.
The Independent a încercat să-l contacteze pe tatăl fetei care acum are 16 ani, însă acesta nu a răspuns.Sursa: Independent