Acasă Monden Cornelia Catanga a încercat să se sinucidă

Cornelia Catanga a încercat să se sinucidă

852
0

Cântăreaţa de muzică de petrecere este în atenţia presei de mai bine de două săptămâni. Aceasta a aflat recent că este însărcinată. În ciuda vârstei înaintate (54 de ani) şi a problemelor de sănătate pe care le are, Cornelia a decis să păstreze sarcina. Cu toate acestea, se pare că nu a fost să fie.

RECLAMĂ

Miercuri după-amiază, Catanga a încercat să se sinucidă, luând 15 pastile. „Am vrut să scap de toate discuţiile, de toate vorbele, de toate problemele. Nu ştiu cum să îmi explic. Pot spune că a fost şi un act de sinucidere”, a declarat aceasta.

Artista a povestit că a făcut acest gest după ce a aflat că nu va mai deveni mamă. „Luni dimineaţă mă durea foarte rău burta, iar spre seară am avut o sângerare, mi-e ruşine să spun asta. Văzând chestia asta, am făcut un şoc. Am fost la spital şi medicii mi-au spus ce mi-au spus. Apoi, mi-au făcut ceea ce trebuiau să îmi facă în situaţia asta”, a spus cântăreaţa.

Vestea tragică a distrus-o pe Catanga, aceasta aflându-se într-o depresie cruntă de câteva zile. „Sarcina nu îşi mai continuă evoluţia pentru că aşa a fost să fie. A fost o sarcină toxică, nu ştiu ce înseamnă. Asta şi-a pus amprenta pentru că îmi imaginam tot felul de chestii. Mă gândeam cum aş fi putut să am un copil. Acum se pune problema unei depresii”, a mărturisit vedeta. sursa: click.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCraiova: Bătaie în staţia de autobuz
Articolul următor“HAI LA HORA OLTENESCĂ”