Pentru ca si-a consumat vizitele premise in arestul de la Rahova, Gigi Becali a facut demersurile necesare pentru a primi in penitenciar un grup de calugari de la muntele Athos care sa tina o slujba „ca la carte”. Inaltele fete bisericesti au fost sambata impreuna cu avocatul lui Gigi pentru a solicita drept de vizita. Scopul era oficializarea unei slujbe la biserica unitatii de detentie, lucru care s-a si intimplat ieri, chiar la Penitenciarul Rahova. „In baza programărilor, la slujbă au participat 85 de persoane private de libertate. Avand in vedere capacitatea capelei de 120 de locuri, au fost acceptate si solicitarile ulterioare, printre care si cea a domnului George Becali„, s-a precizat in comunicatul remis presei de reprezentantii Penitenciarului.
Cum era si normal, la acest eveniment au fost adusi detinuti din mai multe sectoare ale puscariei, iar la un moment dat s-ar fi produs un incident. Surse din interiorul inchisorii Rahova sustin ca interlopul Ilie Alexandru, alias Sandu Geamanu, ar fi incercat sa-l provoace pe Gigi Becali si chiar – sustin unii martori oculari – ar fi scuipat in directia acestuia. In ajutorul patronului Stelei ar fi sarit gardienii si alti detinuti, iar conflictul a fost aplanat rapid.
Trimis in judecata pentru omor, fapta care s-a petrecut in 2008, cand ar fi torturat pana la moarte un batran pentru ca acesta sa marturiseasca unde tinea ascunsi banii din locuinta, Sandu Geamanu ispaseste o condamnare de 25 de ani cu executare, decizie pronuntata in urma cu 6 luni. Numele lui Geamanu a capatat o mai mare “rezonanta” dupa ce a aparut in dosarul furtului de masini a lui Gigi Becali. De altfel, in momentul trimiterii in judecata, Geamanu a sustinut ca finantatorul Stelei a corupt judecatorii ca sa-i faca rau.
Sandu Geamanu ar fi fost implicat in scandalul furtului masinii finantatorului Stelei, iar complicii lui ar fi fost sechestrati ulterior de Gigi, si obligati sa dea masina inapoi. Geamanu a considerat ca Becali ar incerca astfel sa se razbune pe el, doar ca politistii de la serviciul Omoruri l-au acuzat de crima in baza unor declaratii ale unor martori si a unor imagini video din zona unde s-a petrecut fapta. In noiembrie 2008, un batran a fost atacat in locuinta si batut pana a spus unde se afla suma de 50.000 de euro. Atacatorii au furat si masina victimei.
Interesant este ca si Gigi Becali a avut de patimit dupa povestea autoturismului furat, fiind gasit vinovat si condamnat la 3 ani cu suspendare. Acea sentinta a cantarit greu si in decizia luata de justitie luna trecuta, cand Gigi a primit de aceasta data tot 3 ani, dar cu executare, in dosarul schimburilor de teren cu Armata.
Surse din interiorul penitenciarului sustin ca Sandu nu a uitat modul in care au fost umiliti locotenentii sai de catre Gigi Becali la incidentul din 2009 si, profitand de slujba de ieri din penitenciar, a facut tot posibilul sa dea ochii cu patronul Stelei. Interesant este ca, tot pe surse, conform unor posturi TV, Geamanu si-ar fi aratat disponibilitatea sa ingroape trecutul si sa-l ajute pe Becali in perioada in care va sta incarcerat la Rahova.
Gigi Becali este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. Alături de acesta au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.
Cei trei stau în aceeaşi cameră de detenţie timp de 21 de zile, cât durează perioada de carantină. După cele 21 de zile de carantină se va stabili în ce regim vor executa cei trei pedepsele şi dacă vor fi transferaţi la o altă închisoare, preciza purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, după încarcerarea acestora. sursa: wowbiz.ro