Am văzut la foarte multă lume o atitudine de scârbă și repulsie față de ospătari și o atitudine mizeră. Se comportau ca și acum ospătarul ar fi o slugă. Oamenii au tendința să vorbească urât cu ospătarii, să îi înjure, să urle la ei că mâncarea nu a fost destul de sărată sau milkshake-ul nu a avut destulă ciocolată. Habar nu am. Se găsesc destule motive să urli la un ospătar.
Însă oamenii nu sunt conștienți că ospătarii nu sunt slugile lor, nu trebuie să îi umilească și să se comporte urât. Dar totuși o fac. Lasă mizerie, bărbații macho prind ospătărițele de fund. Fac consumație și apoi pleacă fără să plătească. Atunci, ospătarul trebuie să plătească din buzunarul lui, fiindcă el se face vinovat. E vinovat că alții sunt nesimțiți și au crescut în pădure.
Am servit la nunți ani de zile, veri întregi. Sâmbetele și chiar duminicile mi le petreceam plimbându-mă dintr-o parte în alta a unei săli imense, aducând beri, ciorbe, fripturi, umplând pahare cu whiskey. Nu am avut incidente neplăcute în mod deosebit, dar au fost câteva situații care m-au lăsat cu un gust amar în gură și m-am gândit la oamenii care fac asta aproape zi de zi și nu doar de câteva ori pe an, vara, așa cum făceam eu. Am văzut țigări stinse în pahare. Zeci de pahare vărsate de vin, de coniac, de suc, de apă vărsate pe fețele de masă. Am văzut oameni care au trimis paharele înapoi la spălat doar fiindcă au putut. Am văzut mese întregi care comandau doar când aduceam o comandă ca să mă vadă cum mă plimb, cum mi se umflă picioarele și nu mai pot să calc cum trebuie. Să vadă cum mă chinui să zâmbesc și să fiu drăguță și să râdă apoi pe sub mustăți. Fiindcă așa cred ei, că ospătarii trebuie umiliți.
Am mai avut o situație, tot la o nuntă, în care o domnișoară, fostă colegă de generație cu mine, a zis unei alte tinere care împărțea masa cu ea:
„Uite-o și pe asta, a scris două cărți, e la facultate și mă servește pe mine la masă. Să vezi c-o rezolv eu să nu mai fie cu nasul pe sus”.
Și m-a trimis. Și iar m-a chemat. Și iar m-a trimis. Și m-am dus și am zâmbit de fiecare dată și i-am răspuns frumos. Fiindcă nu ai ce face. Clientul are întotdeauna dreptate.
Eu în Cluj ies de cele mai multe ori în Shadow. E localul meu de suflet și merg cu un drag nemaipomenit acolo. În timp, am ajuns să îi cunosc pe ospătari și să mă atașez de ei. Sunt oameni harnici, mereu cu zâmbetul pe buze, care lucrează de dimineața până seara și nu i-am auzit să se plângă. Zâmbesc și aduc comenzile fără să comenteze. Le las de cele mai multe ori bacșiș și când nu am, îmi cer scuze. Sunt oameni faini, care mă întreabă cum mi-a fost ziua și mă întreabă ce am mai scris sau ce știri am mai făcut. Nici pe ei, nici pe alții, nici într-o mie de ani nu aș putea să îi umilesc doar fiindcă sunt ospătari și nu-s doctori sau dentiști sau creatori de modă. Atunci, voi de ce-i umiliți? Pe mecanicul care vă repară mașina de ce nu îl umiliți? La electrician de ce nu urlați? Pe casierița de la bancă de ce nu o prindeți de fund?
Mai avem cale lungă până la civilizație.
Sursa: Tamas Bianca
