Acasă Monden Ce i-au descoperit medicii in sange lui Ion Caramitru. Informatii de ultima...

Ce i-au descoperit medicii in sange lui Ion Caramitru. Informatii de ultima ora despre starea actorului

502
0

La aproape zece zile de la spitalizarea sa, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti rămâne sub observaţie medicală, din cauza unei infecţii în sânge.

RECLAMĂ

Perioada de internare, prelungită pentru Ion Caramitru

Îndrăgitul actor Ion Caramitru se află şi în prezent tot în spital. Internat de mai bine de o săptămână la un spital bucureştean, preşedintele UNITER şi deopotrivă manager general al Teatrului Naţional din Bucureşti, suferă, după toate informaţiile, de o infecţie în sânge, care i-a dat peste cap toate planurile pentru luna august.

De altfel, actorul în vârstă de 79 de ani se afla acasă, în concediu, când a debutat criza de sănătate cu care se confruntă de câteva zile bune. Totul ar fi început în jurul datei de 10 august şi se spera că după câteva zile de tratament spitalicesc boala va fi răpusă, permiţându-i astfel lui Ion Caramitru să revină acasă chiar înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de la jumătatea lunii. Numai că lucrurile nu au stat deloc aşa.

Chiar dacă Ion Caramitru a rămas conştient şi cu un moral bun, medicii au decis că spitalizarea va continua. Mai mult, se pare că în acest moment nu se ştie cu exactitate până când. Ioan Onisei, director general adjunct al Teatrului Naţional “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, spune că în tot acest interval a ţinut legătura telefonic cu Ion Caramitru şi că lucrurile continuă să rămână “sub control”, în ciuda prelungirii perioadei de spitalizare.

sursa:https://dromania.ro/ce-se-intampla-acum-cu-ion-caramitru-in-spital-s-a-aflat-motivul-pentru-care-este-inca-internat-exclusiv-21764?fbclid=IwAR2NgRUsjFsDk2le89P_6tOlCf1bF5Q6CJq0AuQcEaMa4j5h5KOv4Bqo0xw

RECLAMĂ
Articolul precedentLiviu Dragnea, pregătit să arunce bomba. Fostul lider PSD are multe dezvaluiri de facut: “Mulți nu vor dormi”
Articolul următorSpecialiştii trag semnalul de alarmă.