Acasă Stiri Ce a pățit primarul care a transmis amenințări dure pe Facebook. “Vă...

Ce a pățit primarul care a transmis amenințări dure pe Facebook. “Vă vom aștepta la fel cum îi aștepta Ștefan cel Mare pe turci…cu furcile, coasele și securile!!! Nu vă jucați cu nervii noștri!!!”

316
0

Ciprian Robert Tamas, primarul comunei Suletea din județul Vaslui, se declară un antivaccinist convins și amenință cu proteste, în cazul în care vaccinarea ar deveni obligatorie. Acum, primarul este cercetat de poliție.

RECLAMĂ

“Nu m-am vaccinat și nici nu mă voi vaccina! Dar sunt surprins că am prieteni care au fost vaccinați prin lunile martie-aprilie-mai al acestui an și acum au fost diagnosticați cu Covid! Concluzia?? Voi, cei care ne tot stresați să ne vaccinăm, sunteți cei mai mari dușmani ai neamului românesc! Ferească-vă Dumnezeu să dați vreo ordonanță să ne obligați să ne vaccinăm!!! La fel o zic, ca și atunci când a fost cu pesta porcină!! Vă vom aștepta la fel cum îi aștepta Ștefan cel Mare pe turci…cu furcile, coasele și securile!!! Nu vă jucați cu nervii noștri, cu viețile noastre și ale copiilor noștri, oameni de carton care sunteți!!”, a scris Ciprian Robert Tamas pe Facebook.

Edilul a spus că va apăra drepturile celor care nu vor să se vaccineze.

“Voi fi în prima linie și voi apăra drepturile tuturor celor care nu vor să se vaccineze! Nu îi mai condiționați că nu îi veți mai primi la serviciu pe doctori, pe polițiști, pe militari, pe profesori și pe mulți alții, sau la școală pe elevi, dacă nu se vor vaccina!!! Nu îmi este teamă de voi și nu voi ceda un centimetru…îmi iubesc țara, neamul și identitatea!!!”, a încheiat edilul.

După apariția în spațiul public al amenințărilor transmise de primar, acesta este cercetat pentru instigare publică.

″În urma apariţiei în spaţiul public a unui mesaj, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Vaslui s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii măsurilor legale”, a declarat vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu.

Sursa: Facebook.com

RECLAMĂ
Articolul precedentAngajații de la Ambulanța Timiș, obligați să se vaccineze. Ce a pățit o femeie de serviciu care a refuzat
Articolul următorO gravidă venită în vacanță în România a murit după ce a fost depistată cu varianta Delta