Acasă Stiri Angajații de la Ambulanța Timiș, obligați să se vaccineze. Ce a pățit...

Angajații de la Ambulanța Timiș, obligați să se vaccineze. Ce a pățit o femeie de serviciu care a refuzat

323
0

Serviciul de Ambulanță Timiș a decis ca toți angajații să fie vaccinați sau să se testeze o dată la trei zile, gratuit, pentru a evita infectările în rândul personalului de intervenție, și așa insuficient.

RECLAMĂ

Decizia a stârnit însă și nemulțumiri: una dintre angajate, Mirela Păun – femeie de serviciu, a refuzat atât vaccinarea, cât și testarea, iar vineri nu a mai fost primită la lucru.

Mirela Păun a fost programată joi să se testeze gratuit, cu un test antigen, pentru că a ales să nu se vaccineze. A refuzat și această procedură, astfel că astăzi când a venit la lucru nu a mai fost lăsată să intre în tură.

„Astăzi revenind la lucru, altă doamnă doctor care ne întâmpină la intrare mi-a prezentat iar regulile verbale, precum că trebuie să mă testez la trei zile, pe motiv că sunt nevaccinată. Am zis că nu accept, este o discriminare, este un abuz, sunt sănătoasă, nu am simtome”, a declarat Mirela Păun.

Femeia susține că în acest fel i s-a îngrădit dreptul la muncă.

De cealaltă parte, conducerea Serviciului de Ambulanță Timiș susține că nu este nicidecum vorba despre așa ceva, pentru că are varianta testării. De altfel, instituția nu a făcut decât să aplice o recomandare venită de la Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

„Prevede că personalul nevaccinat să fie testat o dată la trei zile cu test antigen rapid sau o dată la 7 zile cu test PCR. Noi suntem unitate strategică și suntem în stare de alertă, deci trebuie să avem grijă mai mult decât oricând de personalul nostru”, a explicat Leonida Iancu, directorul Serviciului de Ambulanță Județean Timiș.

La Serviciul de Ambulanță Județean Timiș mai sunt persoane nevaccinate, însă toate au ales să se testeze gratuit din trei în trei zile.

„Am făcut de câteva ori șoc anafilactic, iar medicul de familie mi-a zis că este indicat să nu îl fac. Acum trebuie să ne testăm, astea sunt regulile. Ne testăm să ne protejăm și să îi protejăm și pe ceilalți”, a transmis Ofelia Leucuș, angajată pe ambulanță.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș susțin că, în momentul de față, nu au primit nicio plângere prin care angajatorii i-ar obligă pe angajați să se vaccineze.

sursa:https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/angajatii-serviciului-de-ambulanta-timis-obligati-sa-se-vaccineze-ce-a-patit-o-femeie-de-serviciu-care-a-refuzat-procedura.html?fbclid=IwAR3gUOhJcxWDbw3gEzSftLqSiJQxFfhxcR45DKoSi44bJ3juVGZO7qwtzzA

RECLAMĂ
Articolul precedentUn fost președinte a murit, la doi ani după ce a fost obligat să cedeze puterea. Avea 84 de ani
Articolul următorCe a pățit primarul care a transmis amenințări dure pe Facebook. “Vă vom aștepta la fel cum îi aștepta Ștefan cel Mare pe turci…cu furcile, coasele și securile!!! Nu vă jucați cu nervii noștri!!!”