Antrenorul Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, pare a fi pe aceeaşi lungime de undă cu patronatul: vrea titlul.
Anunţul care a surprins pe toată lumea a venit ieri, după victoria categorică cu Universitatea Cluj: ” Nu știu dacă am mai avut vreodată o asemenea serie, nici ca jucător, nici ca antrenor. E o perioadă care ne creează un confort deosebit. Ar fi frumos să menținem seria și după meciul cu Târgu Mureș. Noi ne vom pregăti și pentru cupele europene. Dacă vom juca, foarte bine, dacă nu, rămâne o performanță să terminăm pe un loc fruntaș.
Ar fi o mare realizare pentru o nou-promovată. Ne putem bate la titlu la anul, dar depinde de stategia pe care o vom avea”, a declarat tehnicianul care îşi doreşte pentru acest final de campionat cel puţin 51 de puncte.