Acasă Stiri Spital regional la Craiova de 100 de milioane de euro

Spital regional la Craiova de 100 de milioane de euro

557
0

La Craiova continuă investiţiile în sănătate. Dacă municipalitatea face un spital pe scheletul de la Victor Babeş, premierul României a anunţat că şi Guvernul va face un spital de 100 de milioane de euro la Craiova.

RECLAMĂ

Deşi negocierile cu Comisia Europeană nu au fost deloc uşoare, până la urmă lucrurile s-au aşezat pe făgaşul normal, astfel încât în România să se face 3 mari spitale, dintre care unul la Craiova.

“Am negociat cu Comisia Europeană, cu doamna comisar Crețu și până la urmă am aprobat în Guvern memorandumul și va fi în Programul Operațional Regional proiectul cu cele trei spitale regionale, adică Craiova, Cluj și Iași în formula următoare: proiect de 100 de milioane de euro ca spital regional, dintre care 50 de milioane de euro contribuția Uniunii Europene și 40 contribuția Guvernului și 10 milioane autoritatea locală. Eu zic totuși că și autoritatea locală Craiova, Clujul, Iașul sunt autorități puternice și pot să bugeteze pe trei ani de zile cei 10 milioane care reprezintă cofinanțarea. S-a reușit acest lucru și echipa domnului Dragnea a negociat, ne-a ajutat comisarul european. Autoritatea locală va trebui să pună la dispoziție terenul, va fi un spital identic în cele trei orașe”, a declarat premierul  în timpul vizitei de la Craiova, citat de micapi.ro.

RECLAMĂ
Articolul precedentDARIUS VÂLCOV poate fi din nou ARESTAT PREVENTIV. Senatul a avizat a doua cerere a DNA
Articolul următorCârţu vrea tot: Ne putem bate la titlu sezonul viitor!