Bolojan: Era bine ca Nicuşor Dan să facă apel la responsabilitate înainte de moţiunea de cenzură
TVF Oltenia 12 iunie 2026 0
Romanian President Nicusor Dan (L) shakes hands with Ilie Bolojan (R), leader of the National Liberal Party (PNL) and Prime Minister of Romania, during consultations at Cotroceni Palace following Social Democratic Party (PSD) withdrawal of political support for Prime Minister Ilie Bolojan. Romanian Political Crisis, President Dan Meets PNL Leaders, Bucharest, Romania - 22 Apr 2026,Image: 1093511225, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no , Credit line: Lucian Alecu / Shutterstock Edito
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat joi că salută apelul la responsabilitate lansat de preşedintele Nicuşor Dan, însă a sugerat că un astfel de mesaj ar fi fost cu atât mai util dacă ar fi venit înaintea moţiunii de cenzură.
„Apreciez apelul domnului preşedinte la responsabilitate, dar cred că era un lucru şi mai bun dacă un astfel de apel se făcea şi înainte de moţiunea de cenzură, în aşa fel încât toate partidele, în afară de conflicte, în afară de dispute, să fie conştiente că am avut o coaliţie care cu bune şi cu rele, a funcţionat, că acel guvern a scos România din fundătura în care era şi că în perioada următoare, dacă nu vor fi continuate lucrurile care au fost puse în practică, dacă nu vom menţine echilibrele bugetare, dacă nu vom lua măsurile pentru a însănătoşi economia, nu vom face decât să risipim acest an de eforturi făcut de toţi românii şi să ne întoarcem din nou într-o situaţie complicată”, a spus Ilie Bolojan, după şedinţa PNL în care s-a decis că liberalii nu vor vota guvernul premierului desemnat, Eugen Tomac.
Bolojan a ţinut să precizeze că, din punct de vedere al responsabilităţii legate de atitudinea PNL, acest partid a fost responsabil, în primul rând, pentru ţara noastră.
„Anul trecut, când, deşi eram într-o situaţie foarte dificilă şi nu era înghesuială la funcţia de premier, mi-am asumat personal acest lucru cu susţinerea colegilor, la prima tură nu am negociat să fim a doua tură, după ce se iau măsurile dificile. Asta e un lucru care este o evidenţă. În toate aceste luni, pentru ca lucrurile să meargă înainte, nu am creat conflicte, nici eu, nici miniştrii partidului nostru, am căutat să respectăm toate înţelegerile coaliţiei, să facem ceea ce trebuie pentru ţara noastră, nu am răspuns la minciuni şi la calomnii şi pe parcursul acestui an am făcut această dovadă”, a declarat preşedintele PNL.
„PNL şi-a arătat responsabilitatea pentru România”
„Consider că Partidul Naţional Liberal în această perioadă şi-a arătat responsabilitatea pentru România. Dacă ne-am fi gândit la 2028, am fi făcut ceea ce a făcut Partidul Social Democrat, adică să încercăm să ne extragem de la orice formă de răspungere, să beneficiem doar de poziţiile guvernamentale şi atunci când le-au fost afectate interesele, când am încercat să eliminăm risipa, să dărâmăm guvernul din care am făcut parte”, a subliniat Bolojan.
Preşedintele PNL a mai spus că „în mod natural, partidele trebuie să se gândească nu la alegerile viitoare, ci la întâlnirea cu electorat”.
„E o formă importantă de responsabilitate să te gândeşti că mai devreme sau mai târziu vei da ochi în ochi cu cetăţenii care şi-au pus încrederea pentru tine, cu colegii care şi-au pus obrazul pentru tine la bătaie şi este foarte important să ai confortul că ai făcut ceea ce ţine de tine. Şi asta şi pe mine şi pe colegii mei ne-a ghidat întotdeauna să ne putem întâlni cu oamenii pentru ceea ce am făcut în guvernare. Dacă însă gândirea faţă de alegeri este cum îi păcălim pe oameni, cum minţim, cum generăm aşteptări populiste, asta într-adevăr este o gândire incorectă”, a menţionat el.
Bolojan a amintit că „înainte de această moţiune de cenzură Partidul Naţional Liberal a adoptat două rezoluţii care au fost comunicate public, prin care au făcut apel la responsabilitate”.
Preşedintele Nicuşor Dan a făcut miercuri apel la responsabilitatea partidelor faţă de acest moment, în contextul negocierilor pentru susţinerea Guvernului condus de Eugen Tomac. Şeful statului a respins acuzaţiile conform cărora ar fi dat cuiva satisfacţie, arătând că nu acesta este mandatul lui şi că a constatat că partidele nu mai discută între ele, astfel că a ales o persoană, cea mai potrivită, aşa cum consideră el, pentru a discuta şi cu unii şi cu alţii.
Preşedintele a ţinut să precizeze că niciun partid nu a venit cu o soluţie alternativă.
Nicuşor Dan a mai spus că, de când este în politică, vede politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare, în cazul de faţă, alegerile din 2028, adăugând că puţin le pasă românilor de dezbaterile electorale şi că românii vor guvernare.
