Acasă STIRI SPORTIVE Are cerere pentru Liga a 2-a Mititelu promite: „Săptămâna viitoare repornim U...

Are cerere pentru Liga a 2-a Mititelu promite: „Săptămâna viitoare repornim U Craiova ”

559
0
Vineri, prin intermediul „Ediţiei Speciale”, ziarul pe care îl deţine, Adrian Mititelu le-a transmis suporterilor olteni un mesaj aşteptat cam de multişor: „Miercuri, într-o conferinţă de presă, voi anunţa organigrama definitivă a clubului şi jucătorii care au semnat şi care vor mai semna până atunci”.

Lăsând să se înţeleagă că Dorel Stoica şi Cosmin Gîngioveanu sunt deja acontaţi, Mititelu ar mai avea promisiuni şi de la Dănănae, Dina şi Firţulescu că se vor prezenta la reunirea Universităţii Craiova. Totuşi, Adrian Mititelu s-a ferit să transmită care va fi şi nivelul la care va fi înscrisă echipa, în funcţie de liga în care vom juca urmând probabil să fie făcute şi următoarele transferuri.

RECLAMĂ

Surse de la Bucureşti susţin că, deja, oamenii lui Mititelu ar fi trimis la FRF dosarul, solicitând locul promis în Liga a 2-a.

Dacă va avea probleme, Mititelu mai are însă două variante: să preia Severinul, fostă Gaz Metan Craiova, care a retrogradat din primul eşalon, sau să se asocieze cu patronul de la Damila Măciuca, echipă care a ratat incredibil promovarea în divizia de elită. sursa: micapi.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentAccident GRAV în Vâlcea. O femeie a murit după ce a fost lovită de o ambulanţă
Articolul următorMititelu a ales: cine va fi omul numărul 1 în noua Ştiinţa » Bonus: primele 3 transferuri ale oltenilor