Acasă STIRI SPORTIVE Antrenorul italian Walter Zenga, vaccinat anti-Covid cu patru doze. Care este explicația

Antrenorul italian Walter Zenga, vaccinat anti-Covid cu patru doze. Care este explicația

543
0

Antrenorul italian Walter Zenga a anunțat că face deja al doilea vaccin, deși primise ambele doze dintr-un alt tip de ser. El a explicat că a fost nevoit să repete schema completă de vaccinare, ceea ce înseamnă administrarea, în total, a patru doze.

RECLAMĂ

Antrenorul de 61 de ani a anunțat pe contul său de Instagram că a fost nevoit să se vaccineze pentru a doua oară împotriva noului coronavirus.

Asta după ce inițial s-a imunizat cu serul chinezesc produs de Sinopharm, care nu este agreat în Uniunea Europeană.

Aflat în Dubai, alături de soția româncă și cei doi copii, el spune că pentru a se întoarce în Italia din motive profesionale, a fost nevoit să se imunizeze încă o dată.

”De ce? Ca să obțin permisul și ca să pot sta în Italia și să mă uit la fotbalul meu preferat. Singurul dezavantaj…Trebuie să-mi fac a doua doză peste 20 de zile și voi pierde prima etapă din Serie A.

Dar ce nu fac eu din dragoste…”, a explicat Zenga.

Walter Zenga a postat pe rețeaua socială și un filmuleț din momentul vaccinării.

sursa:https://www.digi24.ro/stiri/sport/antrenorul-italian-walter-zenga-vaccinat-anti-covid-cu-patru-doze-care-este-explicatia-1622803?fbclid=IwAR0fU21l67Q1ytpGM2UuE3KcikE02ua3Z5SfwsIYiDg-GbpXYmYtt_KBbNQ

RECLAMĂ
Articolul precedentSe termină canicula, încep vijeliile. Climatolog, despre luna august: „Se pare că nu vom mai avea un val de căldură foarte puternic”
Articolul următorIulia Vântur, înșelată?! „Salman Khan are o soție secretă și doi copii în India”. Prima reacție a actorului