Acasă Monden Alex Velea a socat pe toata lumea cu mesajul pentru Clejani

Alex Velea a socat pe toata lumea cu mesajul pentru Clejani

479
0

În urma declarațiilor făcute de Fulgy de la Clejani, la adresa lui Alex Velea și a soției sale, artistul nu s-a mai abținut și a venit cu o replică neașteptată. Velea nu a răspuns cu aceeași monedă, ba dimpotrivă, a dovedit că înțelege prin ce trece băiatul Clejanilor și a spus că este alături de familia lor.

RECLAMĂ

Cum răspunde Velea la acuzațiile lui Fulgy

Alex Velea a făcut o postare pe InstaStory în care și-a prezentat punctul de vedere în legătură cu scandalul în care a fost tras de către Fulgy de la Clejani. Băiatul s-a încurcat în declarații, a zis inițial că îl respectă pe Alex Velea și familia lui, dar mai apoi l-a atacat pe acesta.

Iată cum răspunde Velea:

Suntem alături de familia Clejanilor, care a fost forțată de împrejurări să-și denunțe și să-și interneze copilul la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Nici nu vreau să-mi imaginez ce e în sufletul unor părinți aflați în situația de a spune că toate greșelile, injuriile și aberațiile fiului lor sunt doar „o strategie de marketing”. #salvatilpefulgy, a scris Velea pe InstaStory.

Familia Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani trece printr-o perioadă grea, din cauza problemelor cauzate de fiul lor, Fulgy. Tânărul de 23 de ani a fost prins la volan sub influența unor substanțe interzise, după care a început să facă o serie de afirmații la tv și pe Internet, culminând cu un comportament nepotrivit față de părinții săi.

Viorica și Ioniță sunt îngrijorați în privința fiului lor

Totul se întâmplă într-o perioadă în care Viorica și Ioniță au lansat o nouă melodie și o promovează la TV. Invitați în emisiunea Neața cu Răzvan și Dani, cei doi soți au declarat că sunt alături de Fulgy, indiferent de ce ar face acesta.

Ioniță a spus că fiul lui a ales o metodă greșită de a se promova prin scandal și că merge pe modelul vedetelor de afară care au ieșit în evidență în urma unor scandaluri mediatice.

sursa:https://fresh24.ro/cum-raspunde-alex-velea-la-acuzatiile-lui-fulgy-artistul-a-dat-cartile-pe-fata-8538

RECLAMĂ
Articolul precedentCe se întâmplă, de fapt, cu vârsta de pensionare. S-a dat legea
Articolul următorCel mai exclusiv interviu cu Catalina Munteanu, talentata solistă de muzică populară