Acasă Life Style Abandonata de doua ori, din cauza handicapului grav, o fata si-a gasit...

Abandonata de doua ori, din cauza handicapului grav, o fata si-a gasit un camin in casa Marianei si a lui Constantin, care au luat-o in plasament in urma cu 13 ani

3239
0

Mariana si Constantin Faur din Negresti, judetul Vaslui, au facut o casa si au crescut patru copii, care-si castiga acum painea in strainatate.

RECLAMĂ

Ramasi singuri si fara locuri de munca dupa ce fabricile in care au lucrat s-au inchis pe rand, Mariana si Constantin au decis sa devina asistenti maternali.

Asa a ajuns Claudia, in urma cu 11 ani, in grija si in casa lor. Avea 9 ani.

Fata s-a nascut cu un handicap grav si a fost abandonata de parintii naturali la spital, cand avea doar 2 ani. A ajuns intr-un centru de plasament, iar de acolo, in grija primului asistent maternal, care a abandonat-o la randul lui. Nu facea fata nevoilor speciale ale copilei.

”Asistentul maternal din Husi care a avut-o in plasament a spus ca nu mai face fata. Asa ca Dumnezeu ne-a dat-o noua pe Claudia. Initial, s-a aflat intr-o perioada de proba de doua saptamani. A fost suficient cat sa ne atasam de ea, mai ales ca, inca din primele zile, a inceput sa ne spuna ”mami” si ”tati”, spune Mariana Faur.

Recent, Claudia a implinit 20 de ani si se afla in continuare in casa sotilor Faur din Negresti, care nu au de gand sa renunte la ea, desi nu mai au nici o obligatie contractuala sa o ingrijeasca.

”O iubim foarte mult. E ca si copilul nostru. Daca o dam intr-un centru al statului, se pierde. Nu stie sa-si apere nici mancarea din fata. Ea are nevoie de ingrijire speciala. Noi o intelegem cel mai bine. Are unele probleme pe care doar eu le stiu, dar este un copil cuminte si foarte sensibil si milos. Daca ma doare ceva, imediat vine si ma strange in brate. Multi oameni, inclusiv asistenti maternali, spun ca suntem nebuni ca o tinem, dar noi nu credem asa. Va dati seama, cum s-o lasam pe strazi dupa 11 ani? Ce-ar fi fost in inima copilei sa-i spunem ca nu o mai vrem?” adauga femeia.

Sotul sau este la fel de atasat de tanara de 20 de ani si spune ca se ”topeste” de fiecare data atunci cand ii spune ”tati”: ”Sa o auziti cum spune din suflet ”mami” si ”tati”. Asta simte. Nu poate sa minta. O iubim mai ceva ca pe propriul copil. Daca ceilalti (n.r. – copiii naturali) vin o data pe an din strainatate, va dati seama! Dar si ei sunt atasati de Claudia. De pe unde sunt ii trimit cadouri”.

Pe parintii naturali Claudia nu i-a vazut niciodata dupa ce au abandonat-o in spital si nici nu-si doreste sa se intalneasca cu ei.

”Nu vreau sa-i vad. Ei (n.r. – Mariana si Constantin Faur) sunt pentru mine mama si tata. Ma rog sa le dea Domnu sanatate. Ei nu o sa moara niciodata”, spune cu convingere Claudia.

Potrivit legislatiei, la implinirea varstei de 18 ani, inceteaza masura de protectie, deci si sprijinul financiar acordat de stat, exceptie facand doar tinerii care urmeaza o forma de invatamant.

”Tinerii care nu mai sunt tinuti in familii de catre asistentii maternali pot ramane inca doi ani intr-un centru special creat pentru ei, au cazare gratuita si o norma de hrana de 16 lei pe zi, insa totul pe sistemul de autogospodarire. In acest timp, pot participa la cursuri de formare profesionala sau isi pot cauta un loc de munca”, ne-a declarat directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu, scrie libertatea.ro.

RECLAMĂ
Articolul precedentPoliţistul care a ucis-o pe Raisa Nicoleta a intrat în concediu. A fost detaşat la o altă secţie și va sta acasă următoarele două săptămâni–>>
Articolul următorCum plănuiau interlopii din Timişoara să asasineze un jurnalist: „O să-l împuşcăm”