Acasă STIRI SPORTIVE A ieșit în față după plecarea lui Reghecampf de la Craiova: „E...

A ieșit în față după plecarea lui Reghecampf de la Craiova: „E un nimic! Aici aș vrea să fac unele comentarii”

319
0

Sorin Cârțu, fostul președinte al Universității Craiova, a comentat pe larg pe marginea plecării inopinate a lui Laurențiu Reghecampf din Bănie. Legenda juveților a insistat să pună pe tapet un detaliu care-l nedumerește, și anume clauza de reziliere de 300.000 de euro pe care Rotaru i-o setase tehnicianului în contract. 

RECLAMĂ

În opinia lui Cârțu, prețul „dezlegării”, 300.000 de euro, e unul mult prea mic în comparație cu „pagubele” pe care plecarea lui Reghecampf în plin sezon le produce la Universitatea. Fost antrenor și oficial la clubul lui Rotaru, el consideră că finanțatorul Craiovei ar fi trebuit să impună în contract o clauză mult mai consistentă. 

Mie 300.000 de euro mi se pare un nimic. E o clauză în oglindă, înțeleg… Dar eu de situația asta m-aș lega, aici aș vrea să fac unele comentarii”, a punctat „Sorinaccio”, la emisiunea „Fotbal Club” de la DigiSport. 

Pe Cârțu îl satisfăcuse ultima evoluție a Craiovei lui Reghe

Cârțu a continuat prin a lăuda versiunea pe care a văzut-o la Universitatea în victoria cu Sepsi:

„Am văzut că lumea era mulțumită, iar mie mi-a plăcut cum a arătat echipa în partida cu Sepsi. Mi-a plăcut și cum au arătat în inferioritate, în acel 4-4-1, mi-a plăcut unitatea de grup, devotamentul, sprijinul între jucători. A fost aproape de acel spirit al Craiovei”, a mai spus Cârțu. 

Într-o altă intervenție, legenda Craiovei propusese un comeback al lui Eugen Neagoe pe banca oltenilor

Laurențiu Reghecampf pleacă din Bănie

Numit la Craiova pe 26 iulie, Reghe urmează să plece după doar 7 meciuri, conform Fanatik. El va pune capăt celui de-al doilea mandat pe banca oltenilor și va merge să antreneze din nou în Arabia Saudită, unde a mai antrenat două echipe: Al Hilal și Al Ahli.

Sursele Gazetei Sporturilor dezvăluie că formația la care va ajunge Laurențiu Reghecampf este Al Riyadh, formație nou-promovată în prima ligă saudită, locul 16 în clasamentul la zi din Saudi Pro League.

„Am fost luați prin surprindere de această decizie! Așteptăm să fie achitată clauza și Reghecampf va putea pleca. Nu putem ține un om legat cu lanțul dacă-și dorește să plece, și mai ales, dacă cineva achită clauza”, au declarat pentru GSP.ro surse din cadrul clubului.

Încă un mandat pentru Reghecampf în Arabia Saudită

Pentru Reghe va fi a treia experiență în Arabia Saudită. El și-a început aventura acolo în 2014, când o lăsa pe FCSB și semna cu Al Hilal. A stat acolo din mai 2014 până în februarie 2015. A doua experiență a fost la Al Ahli, între aprilie și iunie 2021. El a mai antrenat în Golf la Al Wahda și Al Wasl, din Emiratele Arabe Unite.

sursa:https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/cartu-a-iesit-in-fata-dupa-plecarea-lui-reghecampf-de-la-craiova-711707.html

RECLAMĂ
Articolul precedentLaurențiu Reghecampf și-a ales secundul. Arabii anunță că vine cu un antrenor important din SuperLiga
Articolul următorAlexandra Stan, despre momentele grele. Cum își gestionează artista stările, dar și care este ritualul de la care nu se abate niciodată