Acasă STIRI SPORTIVE Fanii olteni, furioși pe Lucescu pentru că i-a ignorat pe Mitriță, Baiaram...

Fanii olteni, furioși pe Lucescu pentru că i-a ignorat pe Mitriță, Baiaram și Screciu. Reacții acide la adresa selecționerului

72
0

La finalul meciului dintre Cipru și România, selecționerul Mircea Lucescu a fost luat serios la rost de către fanii „tricolori“. Află care este motivul

România a reușit doar un 2-2 în deplasarea de la Cipru, marți seară, din preliminariile Cupei Mondiale, iar visul unei calificări directe la turneul final pare să se năruie. Rezultatul și jocul naționalei lui Mircea Lucescu au lăsat de dorit, iar de aici au apărut și nemulțumirile fanilor și suporterilor prezenți la Nicosia, pentru a-și încuraja favoriții, dar și a celor din fața televizorului.

Baiaram și Mitriță, ceruți insistent pe teren de către fani

Pe lângă jocul modest al echipei și rezultatul final, deciziile selecționerului i-au înfuriat peste măsură pe cei 5.000 de români care au asistat la partidă. După meci, câteva zeci de suporteri i-au așteptat pe „tricolori”, în timp ce aceștia se îndreptau spre autocar, și nu s-au ferit să-i apostrofeze. De asemenea, în „vizorul“ lor a fost luat și selecționerul Mircea Lucescu, majoritatea chiar solicitându-i demisia!

Din tribune se auzeau extrem de multe voci care îi cereau socoteală selecționerului pentru faptul că nu i-a folosit deloc în acest meci pe Ștefan Baiaram și Alex Mitriță. Nu în ultimul rând, suporterii olteni au „explodat“ în mediul online imediat după finele partidei cu Cipru.

Iată câteva dintre ideile expuse de suporteri:

„Ar fi trebuit să îi bage pe Mitriță, pe Baiaram! Dacă nici cu Cipru, atunci când? Ce șanse să avem la baraj? Niciuna! Ce să facem cu echipa asta la Mondial? Batem noi Austria vreodată?”;

„Puțin respect pentru noi, să ne dea un autograf. Am venit de la câteva sute de kilometri. S-au făcut că vorbesc la telefon când au trecut pe lângă noi. E ora 01:00, mâine dimineață plecăm la muncă… Ăsta e respectul”;

„Unde este Baiaram? Dar Mitriță? Îi convoci degeaba pe cei mai buni și pui în teren jucători care nu au pic de respect pentru tot ce înseamnă România“;

„Să dați pe post și asta cu demisia! Să își dea demisia, gata! Să vină altcineva. Să stea acasă și să-și ia pensia!”;

Gigi Becali s-a supărat pe Mircea Lucescu după Cipru – România 2-2

Gigi Becali a reacționat la adresa lui Mircea Lucescu la scurt timp după finalul meciului Cipru – România 2-2. Acesta nu și-a explicat de ce Alex Mitriță și Ștefan Baiaram nu au fost folosiți la Nicosia.

„Îl bagi pe Sorescu? Bagă-l pe Miculescu în dreapta, scoate-l pe Man și bagă pe Mitriță sau Baiaram și bagă pe Miculescu în dreapta. Nu vorbesc de Lucescu, pentru că îi port respect.

Cei mai buni jucători la ora actuală, Mitriță și Baiaram, nu au jucat. Nu pot să vorbesc de Lucescu, dacă era oricine altcineva, îți dai seama… Are o vârstă, o valoare. Sunt cei mai buni jucători Mitriță și Baiaram. Părerea mea este că unul trebuia să joace”, a spus Gigi Becali, potrivit gsp.ro.

Sursa: Fanii olteni, furioși pe Mircea Lucescu după Cipru – România 2-2

Lasă un răspuns