Acasă STIRI SPORTIVE Neţoiu pozează în nevinovat: „Nu sînt groparul Ştiinţei, îi vreau binele” »...

Neţoiu pozează în nevinovat: „Nu sînt groparul Ştiinţei, îi vreau binele” » Cu ce argumente vine

967
0

După ce aseară a învins şansele şi s-a împăcat cu Adrian Mititelu, Gigi Neţoiu mai încearcă un lucru care acum pare de neatins: să crească în ochii suporterilor Universităţii Craiova.

RECLAMĂ

„Sînt ultimul patron care a dus Ştiinţa în cupele europene. Sînt ultimul patron care m-am aflat cu Universitatea pe locul 1 în prima ligă preţ de etape bune. Priviţi starea de fapt actuală! Cum pot fi eu considerat un gropar al Craiovei?”, a fost reacţia lui Neţoiu pentru site-ul oltenia-sport.ro.

Mai mult, Gigi Neţoiu neagă vreo legătură cu Dinamo şi exlplică şi ce s-a întîmplat în 2002, atunci cînd mai mulţi jucători de la Universitatea Craiova au ajuns la echipa din Ştefan cel Mare.

„Sper că e ultima dată cînd mai explic: în 2002, domnul Staicu, cînd a preluat Universitatea de la mine, mi-a spus că vrea să facă o echipă nouă, cu jucători noi. Eu aveam la momentul respectiv 50 de jucători. Ce era să le fac, să-i las pe drumuri? Am investit 5 milioane de dolari în Universitatea. Mai găsiţi alt nebun ca mine”, a mai spus „Comandantul”.

… despre revenirea Universităţii în fotbal: „Cînd mai devreme. În vară, Craiova avea posibilitatea să facă două echipe, dacă vă gîndiţi la locul oferit de FRF municipalităţii, ori la invitaţia adresată Universităţii de a reveni. Ce era să fac atunci, să mă autopropun şi eu.”

…despre legendele Universităţii: „Sînt prietenii mei. Dar mai presus de asta, sînt cei care au făcut ca acest club să fie legendar! Ce credeţi că e în sufletul lui Donose, Nae Tilihoi, Beldeanu sau Cîrţu când văd stadionul pe care au cunoscut gloria pustiu? Vă spun eu: în sufletul lor e, de fapt, ce e în sufletul oricărui oltean: un gol imens.”

…despre demararea proiectului: „Nu pot face nimic de unul singur, ci împreună cu cei care vor binele acestui club. Sînt deschis la orice colaborare, cu autorităţile locale, cu doamna Vasilescu, domnul Prioteasa. Pentru că mai presus de interesele politice trebuie să primeze interesul comun: să ne bucurăm pe stadion de Universitatea!”, a conchis Gigi Neţoiu.

sursa: prosport.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentExclusiv: Interviu cu interpreta de muzică populară CORNELIA TICĂ.
Articolul următorCe sexy-soliste sunt în muzica populară!