Acasă STIRI SPORTIVE Adrian Mititelu: «La 29 sigilăm Federaţia!»

Adrian Mititelu: «La 29 sigilăm Federaţia!»

1210
0

Procesul dintre Mititelu şi Federaţia Română de Fotbal s-a amânat pentru săptămâna viitoare, când se aşteaptă decizia finală

Tribunalul Bucureşti a judecat ieri procesul în care Universitatea Craiova a vrut constatarea faptului că Mircea Sandu a fost ales ilegal în funcţia de preşedinte al FRF. La cererea Federaţiei, luarea unei decizii finale s-a amânat până la 29 noiembrie, când Adrian Mititelu aşteaptă marea victorie.

RECLAMĂ

Practic, fostul patron al oltenilor este foarte aproape să demonstreze că Mircea Sandu, cu concursul mai multor patroni din fotbalul românesc, au înfiinţat ilegal noi cluburi de fotbal, falimentând vechile societăţi pentru ştergerea datoriilor. În acest caz, noile entităţi nu aveau voie să voteze în Adunările Generale în care Craiova a fost exlusă.

„Procesul a decurs net în favoarea Craiovei, iar la 29 noiembrie vom sigila FRF-ul. Suntem aproape de o mare victorie. Mircea Sandu nu este preşedintele Federaţiei, a fost ales fraudulos.Îşi va da demisia la două minute după decizie. Această manevră a fost făcută pentru a se crea alte entităţi sportive şi să nu se mai plătească datoriile celor vechi. Cluburile originale au fost trase pe dreapta, iar în locul lor au apărut unele ilegale. În acte figurau maximum 20-30 de cluburi, dar funcţionau foarte multe. Sandu Mircea a adus un prejudiciu de 20-30 de milioane de euro prin ceea ce a făcut”, a declarat Adrian Mititelu.

sursa: click.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentLarry Hagman, interpretul lui J.R. din Dallas, a murit la varsta de 81 de ani
Articolul următorAsta chiar ar fi lovitura anului! Cedează Mititelu palmaresul Ştiinţei unor „duşmani”? Patronul Craiovei respinge categoric această varianta