Acasă Monden Dovada clară că Vali Vijelie a fost iertat de soție după ce...

Dovada clară că Vali Vijelie a fost iertat de soție după ce a fost prins cu „pofta inimii”. Ce gest a făcut artistul pentru mama copiilor săi

430
0

După ce a fost surprins în compania unei domnișoare misterioase, iar soția lui dădea de înțeles că nu mai e dispusă să îl dea o nouă șansă, iată că, în prezent, se pare că a revenit la sentimente mai bune. Dovada clară că manelistul a fost iertat de soție după ce a fost prins cu „pofta inimii”. Ce gest a făcut artistul pentru mama copiilor săi.Amintim că în luna aprilie a acestui an, Vali Vijelie a fost surprins în compania unei femei, alta decât mama copiilor. Deși manelistul spunea că imaginile nu sunt reale, soția lui, Carmen Rusu, dădea de înțeles că e decisă să se despartă de artist și părea că nu e dispusă să îi acorde o nouă șansă.

RECLAMĂ

Vali Vijelie a fost iertat de soție după escapada avută

Vali Vijelie s-a fotografiat alături de cei dragi, dar și de soția lui. Cei doi se află într-o vacanță în Italia. Așadar, se pare că femeia alături de care manelistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste, și care l-a făcut tată, a revenit la sentimente mai bune.

„Unul pentru toți și toți pentru mine”, a scris Vali Vijelie în descrierea fotografiei în care apare alături de soția lui.

Cu aproximativ două săptămâni în urmă, invitat în emisiunea Xtra Night Show, confidentul lui Vali Vijelie a dat de înțeles că manelistul și soția lui s-au împăcat. Mai mult, Baboiash a ținut să puncteze că artistul trece printr-o perioadă extraordinară.

„Vali Vijelie nu are cum să fie liniștit tocmai prin prisma numelui. Pe oriunde trece el face valuri și la propriu, și la figurat. E un om care într-adevăr oriunde intră provoacă vijelie. Vine liniștea de după furtună, liniștea dinaintea furtunii. Vali e foarte bine.(…) Trece printr-o perioadă în care este, cum se spune, vorbesc eu fiind pește, se simte ca peștele în apă. E într-o perioadă foarte bună din punct de vedere profesional, pregătește numai melodii frumoase, chiar sunt gelos pe el în condițiile în care eu compun cu el, avem proiecte împreună.”, spunea Baboiash.

Ce a declarat Vali VIjelie despre retragerea din lumea muzicii

Invitat, în luna ianuarie, în cadrul emisiunii Xtra Night Show, Vali VIjelie a vorbit despre retragerea din muzică. Manelistul vrea să cânte până când va muri.

„Nu vreau să mă las nicidoată. Eu din meseria asta vreau să ies doar cu picioarele înainte. Îmi place ce fac. Am și afaceri, dar la un moment dat te plictisești.(…) „Când îți faci meseria din suflet, și nu pui banii pe primul loc, atunci o să câștigi mult. Ieri aveam o discuție cu băiatul meu, Florin, și i-am spus că are o meserie din care o să facă tot timpul bani. I-am zis să fie corect. Când îți faci meseria și locul de muncă, va fi bine. Niciodată (nr. nu s-a gândit la retragerea din muzică), din meseria asta… mi s-a stins lumina, gata. Dacă eu trăiesc 400 de ani ca cioara vreau ca atât timp să cânt.”, a declarat Vali Vijelie.

sursa: https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/dovada-clara-ca-vali-vijelie-a-fost-iertat-de-sotie-dupa-ce-a-fost-prins-cu-pofta-inimii-ce-gest-a-facut-artistul-pentru-mama-copiilor-sai-foto-336217.html

RECLAMĂ
Articolul precedentS-a stins din viață Neluta Neagu titanul muzicii lăutărești!
Articolul următorPe 30 Iunie 2024 va asteptam la “Sărbătoarea Ciresului” din comuna Bucinisu – Olt cu muzica LIVE !!!