Acasă Stiri Pedofilul din Poliția Română, gest disperat, în pușcărie / Vrea la copilași!

Pedofilul din Poliția Română, gest disperat, în pușcărie / Vrea la copilași!

640
0

Pedofilul Eugen Stan, de la Circulație, a descoperit că pușcăria nu e ușoară, ca în lifturile în care abuza sexual copilași, așa că a apelat la o manevră legală, ca să iasă înainte de termen din spatele gratiilor, pentru a putea reveni mai devreme printre micuți.

RECLAMĂ

Supărat că a primit 20 de ani de abstinență, perioadă în care nu se va mai putea bucura de copilași, pedofilul din Poliția Română pe care șefii și colegii l-au apărat cât au putut, fără succes, a apelat la o manevră legală pentru a se bucura din nou de micuți. Astfel, fostul jandarm Eugen Stan, care ani la rând a abuzat sexual minori, prin lifturi, în timp ce în paralel o făcea pe omul legii, la Brigada Rutieră, a solicitat zilele trecute ca pedeapsa să fie diminuată, invocând „o lege penală mai favorabilă”.

Eugen Stan, agent la Poliția Capitalei, fost jandarm, a fost prins masturbându-se lângă o școală, în timp ce admira copilașii, iar colegii săi l-au lăsat liber. Conform unor surse apropiate anchetei, incidentul s-a petrecut în cursul anului 2007, când Stan s-a transferat la Poliție de la Jandarmerie. Atunci, în plină zi, o patrulă a observat un bărbat ascus într-un tufiș lipit de gardul unei școli din cartierul bucureștean Drumul Taberei. Oamenii legii s-au apropiat discret de bărbat, moment în care au constatat scârbiți că acesta se masturba cu ochii ațintiți la un grup de fetițe care jucau volei, în curtea școlii. Prins în fapt, acesta a refuzat să recunoscă și ar fi afirmat că, de fapt, își făcea nevoile. Cu toate acestea, bărbatul a fost recunoscut atunci de unul dintre polițiștii care făceau parte din patrulă, în condițiile în care și acesta provenea tot din structura Jandarmeriei, unde fusese coleg cu Stan. Sursele citate au precizat că, din punctul de vedere al anchetatorilor, așa acționa, la început, polițistul.

Văzând că nu pățește nimic din punct de vedere legal, fiindcă era apărat de colegii din Ministerul de Interne, perversul a mers mai departe și a ajuns, în final, să comită violuri în toată regula. Parchetul General a informat că, în perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, Eugen Stan a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani, în diverse locuri din Bucureşti.
„În perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, inculpatul Eugen Stan a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani, în diferite locuri de pe raza municipiului Bucureşti. Modul de operare al inculpatului viza, în general, urmărirea victimelor în drumul lor spre blocurile în care locuiau, infracţiunile fiind săvârşite, sub constrângerea exercitată de inculpat, în scara imobilelor sau în liftul acestora”, au transmis procurorii.
Pedofilul de la Circulație a fost condamnat definitiv la 20 de ani de pușcărie, pentru 14 fapte, iar pentru patru infracțiuni a fost achitat, întrucât nu au existat suficiente probe.

sursa https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/pedofilul-din-politia-romana-gest-disperat-in-puscarie-vrea-la-copilasi-322992.html

RECLAMĂ
Articolul precedentA scăpat de închisoare cu ajutorul TikTok-ului! Cine e tânărul și cum a ajuns viral după 11 ani de detenție
Articolul următorAdministratorul unui liceu, găsit mort în casă, în Neamț. Bărbatul a fost legat și torturat până în ultima clipă de viață