Eugen Neagoe a fost forțat să înceapă meciul de pe „Arcul de Triumf” cu Atanas Trică (19 ani) în atac. Antrenorul oltenilor mai avea un singur fotbalist care respecta criteriile regulii U21, pe Marian Danciu.
Elvir Koljic, accidentare la încălzire în Dinamo – CS Universitatea Craiova
Cum Atanas n-a rupt gura târgului în primele 45 de minute, Neagoe a decis să îl introducă în partea secundă pe Elvir Koljic. Bosniacul, recunoscut pentru fragilitatea lui, s-a lovit la încălzire. Din primele informații pare o accidentare musculară.Antrenorul Universității Craiova a trebuit să improvizeze rapid. L-a introdus în centrul ofensivei pe Jovan Markovic. Cu Trică înlocuit, a fost nevoie de încă o mutare. Roguljic i-a lăsat locul lui Marian Danciu, fotbalistul U21. Mutările s-au dovedit inspirate. Oltenii au deschis scorul în minutul 54, printr-un penalty obținut de Alexandru Mitriță și transformat de Andrei Ivan.
Sursa: gsp.ro