Un caz impresionant a șocat Brazilia! Un primar de 65 de ani s-a căsătorit cu o fată care abia a împlinit 16 ani și a angajat-o pe mama acesteia într-o funcție de conducere, la primărie. Totul a avut loc în Brazilia , unde s-a iscat un mare scandal. Un bărbat trecut de 60 de ani și o fată în vârstă de doar 16 ani au decis să-și unească destinele, sub privirile înmărmurite ale oamenilor. Este vorba despre un primar, care nu se află la prima căsătorie și o fată, care nu a ajuns la vârsta majoratului. De pe urma acestui mariaj a avut de câștigat mama fetei, care a primit un loc de muncă la primărie
Un primar de 65 de ani s-a căsătorit cu o fată de 16 ani! Care este povestea din spate Hissam Hussein Dehaini, primar al localității Aracauria s-a căsătorit cu Kauane Rode Dehaini, o fată mai tânără decât el cu aproape 50 de ani. Ea a împlinit vârsta de 16 ani pe 15 aprilie și, după patru zile, și-a unit destinul cu primarul localității din Brazilia, notează Daily Mail . Cu doar două zile înainte de nuntă, Marilene Rode, mama miresei, a fost numită de primar în funcția de secretar pentru Cultură și Turism. Odată cu noua ei funcție, a primit și 1.500 de dolari, ca mărire de salariu. Anterior, ea a fost director al Departamentului de Educație din Aracauria. Elizangela Rode, mătușa fetei, lucrează și ea în administrația orașului încă din octombrie 2022.Primarul este acum cercetat de către procurori, pentru a vedea dacă și-a folosit influența pentru a ale angaja pe rudele fetei în funcții statale. Imediat ce a aflat că este acuzat, primarul, aflat la al doilea mandat, le-a revocat din funcții pe Marilene Rode și Elizangela Rode.Potrivit unui comunicat, primăria a justificat că mama a fost angajată pentru că „în cauză îndeplinește condițiile necesare exercitării funcției, întrucât are o experiență de 26 de ani în serviciul public”. Ce spune presa din Brazilia Presa braziliană susține că Marilene Rode era angajată în administrația orașului Aracauria din 9 august 2021, când a fost numită consilier al secretarului municipal. După aproximativ o săptămână, ea a primit o promovare, devenind astfel asistentul executiv al primarului Hissam Hussein Dehaini. La începutul anului trecut, Rode a fost numită în funcția de director al Departamentului de Educație din Aracauria. Despre primarul de 65 de ani se spune că a fost aspru criticat pentru angajările pe care le-a realizat în cadrul primului său mandat. Atunci, el a numit membri ai familiei soției sale de atunci în funcții din administrația municipală. Hissam Hussein Dehaini a mai fost căsătorit de șase ori. Este tată a 16 copii, prima nuntă având-o în anul 1980. Mai mult decât atât, presa locală a subliniat că primarul a fost arestat în noiembrie 2000, în urma unei anchete privind traficul de droguri. La acel moment, procucorii au scos la iveală faptul că acesta proteja traficanții de droguri și mituia polițiști pentru protecție. Niciuna dintre acuzații nu i-a adus vreo condamnare.
sursa:https://stirilebzi.ro/un-primar-de-65-de-ani-s-a-casatorit-cu-o-fata-de-16-ani-barbatul-a-angajat-o-pe-mama-fetei-la-primarie-8492?fbclid=IwAR1mVuurc9TBsFsWn6swxSfuY8R4qIFiCznmSdpOurRm0zr9axi_57FMV6M