Magistrații care băgau amărâți în pușcărie fiindcă nu stăteau la izolare în perioada pandemiei au prelungit vacanța în libertate a interlopului judecat sub control judiciar pentru că a spintecat cu baioneta doi sportivi, într-un club din Brăila.Fiindcă, în opinia instanței, faptele comise de interlopul brăilean sunt normale într-o societate ca a noastră, aceasta i-a prelungit vacanța, dar i-a interzis să mai poarte săbii și cuțite. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul Husein Daniel Gabriel, zis “Dasaev”, trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 22.02.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila în cauza înregistrată la aceeastă unitate de parchet sub nr. 1026/P/2018 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: -tentativă de omor calificat; -port şi folosire fără drept de obiecte periculoase; -tulburarea ordinii și liniștii publice (…). Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat”, au decis judecătorii, recent.