Eliza*, o fetiță de 9 ani, este agresată de un bărbat care îi este rudă. După doi ani de procese, agresorul este condamnat la cinci ani de închisoare. În aparență, o poveste de succes a justiției din România. La o examinare mai atentă, cazul arată că multe dintre normele care ar trebui să protejeze emoțional copiii sunt aplicate doar de formă, fără ca profesioniștii să înțeleagă rostul lor, victimele fiind supuse unor audieri repetate, fără metodă, care pot duce la retraumatizare.
Într-o secție de poliție din București, la început de 2019, o fetiță de 9 ani pe nume Eliza* stă pe scaun, în fața unei polițiste pe care o vede pentru prima dată în viață. O cameră video e fixată pe ea, iar din când în când, copila se uită în obiectiv, cu o expresie ce sugerează confuzie și frică. Minute în șir, polițista tastează ceva la calculator, fără să zică nimic. În aceeași zi, Eliza și-a făcut curaj să-i spună mamei sale că o rudă apropiată, de sex masculin, o agresase sexual cu ceva timp în urmă. Bărbatul a atins-o de mai multe ori și s-a masturbat în fața ei. Mama a luat-o pe fetiță și au mers împreună la o secție de poliție să depună plângere. La capătul a aproape două ore de audiere, Eliza își pune mâinile pe față și izbucnește în plâns. „Povestește tu! Ți-am zis! Nu mai pot să mai povestesc”, îi spune fetița mamei ei, plângând. Acea primă audiere, la capătul căreia era extenuată emoțional, e însă doar începutul. În următorii 2 ani, copila e nevoită să repete aceeași poveste despre trauma prin care trecuse, în fața mai multor autorități. Un sfert din dosarele de violență sexuală cu victime minore, trimise în judecată În perioada 2018-2020, la Parchetele din București (atât cele de pe lângă judecătoriile de sector, cât și la Parchetul de pe lângă Tribunalul București) s-au înregistrat 1.491 de dosare având ca obiect violență sexuală. În 767, victimele erau minore, adică în 51% din cazuri. Unul dintre aceste dosare era al Elizei. Din numărul total de dosare cu victime minore au fost soluționate 444. Dintre acestea, s-au dat 117 rechizitorii, ca în cazul Elizei, iar 223 de dosare au fost clasate. Ceea ce înseamnă că rata de trimitere în judecată a fost de 26,35%, iar cea de clasare a fost aproape dublă, de 50,23%. Totuși, situația s-a îmbunătățit comparativ cu 2015-2017. În perioada respectivă, rata de trimitere în judecată în dosarele de violență sexuală cu victime minore, instrumentate de Parchetele din București, a fost de doar 14,4%, iar cea de clasare, de 66,77%. „De ce nu o învoiți?” Când Eliza începe să plângă în secția de poliție din București, adulții din jur se blochează. Mama îi dă fetei o sticlă cu apă, polițista întreabă „aveți apă?”. Mama îi explică apoi că fata are multe teme de făcut pe ziua următoare, polițista o întreabă de ce nu o învoiește de la școală. „Acuma mai stăm și cu presiunea asta că mai trebuie să facă și teme?”. Fetița continuă să plângă. Polițista propune în cele din urmă o pauză de 5 minute. Noul Cod de Procedură Penală prevede că: Audierea victimelor minore ale agresiunilor sexuale se efectuează numai de către o persoană de același sex cu persoana vătămată, la cererea acesteia. Dacă persoana vătămată este minoră, înregistrarea audierii acesteia prin mijloace tehnice audio sau audio-video este obligatorie în toate cazurile. În cazul persoanelor vătămate pentru care a fost stabilită în condițiile legii existența unor nevoi specifice de protecție, organul judiciar poate dispune audierea acestora prin intermediul sau în prezența unui psiholog sau a altui specialist în consilierea victimelor. La nivel de formalități, audierea de la poliție a Elizei a mers bine. Toate regulile au fost bifate. Audierea a fost realizată de o persoană de același sex, a fost înregistrată „prin mijloace audio-video” și a fost prezent un psiholog. Proceduri parcurse „mecanic” Problema e când începi să te uiți la detalii, explică unul dintre anchetatorii care au lucrat la acest caz, specializat în audierea victimelor minore, care dorește să-și păstreze anonimatul. „Dacă vă uitați la înregistrarea de la poliție, trecuseră 5 minute și jumătate și polițista nu a luat nici măcar datele, CNP-ul. Într-o audiere bună, făcută cu metodă, după 5 minute ar trebui să începi să stabilești relația cu copilul. Apoi modul cum e filmată. Îi pui camera aia pe față, pare că e urmărită. Una e o cameră în perete. Asta e o cameră pe trepied”. Audierea s-a realizat fără metodă, continuă anchetatorul. Copilul începuse o relatare liberă, iar polițista a întrerupt-o și a dus-o în altă direcție. Au urmat alte întrebări „complet nepotrivite, incriminatorii”. „Declarația luată în maniera asta filtrată e foarte slabă, din punct de vedere probator. Vine un avocat care este foarte agresiv și bun și evident că te lasă fără niciun argument. Deci nu s-a obținut nici aflarea adevărului, nici protejarea emoțională a copilului, nimic”. „Știu că-ți este foarte greu” Următoarea audiere a Elizei are loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul București (PTB), la patru zile după cea de la poliție, în camera amenajată special pentru audierea victimelor minore. Aceasta funcționează din 2016 și este unul dintre puținele spații de acest fel din România. Camera de audiere pentru minori din cadrul DGASPC Iași | Sursă foto: DGASPC Iași Camera de audiere pentru minori din cadrul DGASPC Iași | Sursă foto: DGASPC Iași Fetița stă 45 de minute în Parchet. Audierea propriu-zisă durează în jur de 33 de minute și se realizează de un procuror specializat în audierea victimelor minore ale violenței sexuale. Cu toate acestea, Elizei îi vine greu să povestească. Tace. „Știu că-ți este foarte greu. Nu trebuie să-mi spui neapărat așa cum i-ai povestit mamei. Așa cum crezi tu acuma. Știu că-ți e greu, dar noi suntem aici să te ajutăm”, îi spune procurorul. „Tu ești persoana cu situația cea mai grea de aici dintre noi. Tu faci lucrul cel mai greu”. Fetița tace în continuare. „Nu poate spune mama?”, întreabă ea în cele din urmă. „Mami mi-a spus. Dar este foarte important ca noi să auzim de la tine. Tu ești un copil foarte inteligent, foarte curajos, care a avut curajul să spună mamei chestia asta, dar este foarte important să ne spui și nouă”, continuă procurorul. După o scurtă pauză, fetița începe să povestească. În instanță. „Reacții puternice de distres” Dosarul ei ajunge în instanță. Deși audierea ei a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar înregistrarea a fost pusă la dispoziția părților, avocatul inculpatului cere reaudierea victimei în instanță. Judecătorul admite cererea. Eliza trebuie să povestească încă o dată, în fața unor străini, trauma prin care a trecut. Un raport din octombrie 2019 al psihoterapeutului cu care fetița făcea ședințe de psihoterapie arată impactul negativ al acestei decizii asupra stării psihice a fetiței. „În luna august 2019 s-a constatat că reușise să se echilibreze emoțional, să se bucure de activitățile specifice vârstei și se raporta mai detașat la evenimentul traumatizant. Din luna septembrie, odată cu vestea că va fi audiată la judecătorie și se va întâlni cu abuzatorul, a început să manifeste reacții puternice de distres: teamă, tristețe, plâns facil, probleme de somn, apatie, dificultăți de concentrare la școală. Se teme să nu-i facă rău acuzatul și soția lui, să se răzbune pe ea pentru că a spus ceea ce s-a întâmplat. Pe de o parte vrea să spună adevărul, să fie crezută și pe de altă parte o stresează foarte mult gândul că va trebui să povestească din nou ceea ce i s-a întâmplat”, precizează raportul. „Tirul de întrebări” În instanță, audierea durează două ore și 20 de minute. Ședința din noiembrie 2019 nu este publică, însă este prezent și abuzatorul. Avocatul îi pune fetiței peste 50 de întrebări. Cele mai multe dintre ele sunt respinse de instanță. Fetița aude însă toate întrebările. „Ți-a băgat mâna în chiloței?” „Doamnei polițist i-ai spus că nu ți-a băgat mâna în chiloței, care este adevărul și de ce ai spus altfel?” „Descrie ce ai simțit când pretinzi că ți-a băgat mâna în chiloței” „Pe drum l-ai întrebat pe… (inculpat, n.r.) dacă are mamă și tată?” „Cine ți-a spus că e ceva grav ceea ce ai povestit mamei?” „De unde cunoști tu despre cuvântul «vagin»?” „Când și pentru cât timp îți dau părinții voie să te uiți la YouTube?” „I-ai spus psihologului că… și… (abuzatorul și soția lui, n.r.) sunt oameni răi. De ce?” „Argumentele avocatului sunt legate de lipsa de credibilitate a copilului”, explică unul dintre anchetatori. „De fapt, apărările la abuzuri sexuale pe asta se bazează, pe decredibilizarea victimei”. Dar victima care aude toate aceste întrebări e un copil de 9 ani. „Psihologul nu știe de ce e acolo” La audierea fetei din instanță participă și un psiholog de la direcția de asistență socială și protecția copilului (DGASPC). „Asistă și nu prea intervine. Nu prea există un temei legal în baza căruia să zică «domnule judecător, stop, este inadmisibil să îi adresăm unui copil 70 de întrebări cu tonul ăsta, eu cred că lucrurile sunt neadecvate». O astfel de recomandare poate să facă, dar în realitate nu se întâmplă, pentru că lucrurile sunt sistemice. Psihologul nu știe de ce e acolo, instanța nu prea știe de ce l-a chemat. Toată lumea vrea să bifeze, să-și facă repede treaba”, adaugă anchetatorul. În 20 decembrie 2019, agresorul primește o pedeapsă de 5 ani cu executare. Apărarea cere reaudierea fetiței în apel În apel, avocatul apărării cere din nou reaudierea copilei. Instanța respinge cererea, dar admite efectuarea unei expertize psihologice. Eliza trebuie să povestească din nou, dar de data asta unui psiholog și într-un alt cadru. „Copilul ăsta a fost atât de puternic și a trecut prin toate astea, încât nu știu dacă o persoană matură reușea să facă lucrul ăsta. Ea de la început a avut această temere că nu va fi crezută și de fiecare dată a trăit cu spaima asta și, cu toate astea, a reușit de fiecare dată să facă față”, povestește unul dintre anchetatori. Și în apel, bărbatul care a agresat-o pe fetiță primește 5 ani cu executare. Sentința e definitivă. O poveste de succes. Teoretic „Teoretic, asta ar trebui să fie o poveste de succes. Lucrurile au mers bine, a fost condamnat”, spune anchetatorul. Dar chiar și în acest caz de succes, fetița a stat ore în șir în audieri în diferite cadre judiciare, timp în care a fost nevoită să-și repete povestea. S-au creat niște proceduri, numai că lumea nu prea înțelege rostul lor. Lucrurile se fac într-un mod mecanic, formal, care nu urmărește scopul pentru care au fost introduse acolo, protejarea emoțională a copilului și aflarea adevărului într-un mod acurat. Anchetator: Procedurile rămân de multe ori simple formalități. „Lucrurile nu sunt puse la punct sub aspectul tuturor detaliilor. Sunt niște amănunte care fac toată diferența. Înregistrezi, dar nu poți să înregistrezi oriunde. El este psiholog, dar nu este un psiholog specializat în chestiunea aia. Degeaba e de același sex (polițistul, n.r.), dacă nu are habar ce face, nu-l ajută sexul”, adaugă anchetatorul. Ca profesioniștii să înțeleagă rostul acestor norme, e nevoie de „traininguri și poate niște metodologii, dar aplicate. Niște protocoale structurate ca oamenii să înțeleagă, acolo unde își fac ei treaba lor de a audia copiii, care sunt pașii”. Mici progrese La începutul anului, au fost amenajate trei camere speciale pentru audierea minorilor, în cadrul a trei Parchete de pe lângă tribunale din țară. De la jumătatea lui 2020, Parchetul Capitalei a interzis ca minorii, victime ale abuzurilor sexuale, să mai fie audiați la secțiile de poliție din București, așa cum a fost audiată Eliza. Toate audierile trebuie să se facă în camera specială pentru minori din cadrul Parchetului, de anchetatori specializați. În România, există în prezent cinci camere de audiere pentru minori în cadrul Parchetelor. *Numele fetiței a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea
sursa:https://www.libertatea.ro/stiri/cronica-unei-traume-repetate-in-instante-o-fetita-de-9-ani-victima-unui-abuz-sexual-obligata-sa-vorbeasca-in-fata-agresorului-3554470
