Noul Consiliu Local al Primăriei din Craiova trebuie să decidă cât mai repede dacă echipei FC Universitatea Craiova i se va da dreptul să își desfășoare meciurile pe stadionul „Ion Oblemenco”.Cum vechiul Consiliu Local, unde majoritatea a fost deținută de membrii PSD, nu i-a permis formației lui Adrian Mititelu să joace pe arena centrală din Bănie, „Știința” a fost nevoită să plece în „pribegie” la Drobeta Turnu Severin.
Însă, după cum decurge situația, FC Universitatea Craiova se pare că nu mai are „zile multe” nici pe stadionul de la Severin. În cursul zilei de luni reprezentanții Jamdarmeriei Mehedinți au anunțat într-o conferință de presă!
FC Universitatea Craiova este gonită de la Severin de către Jandarmeria din Mehedinți: „Acești indivizi i-au atacat și pe cei de la Petrolul Ploiești!”
Reprezentanții Jandameriei Mehedinți au prezentat filmul evenimentelor petrecute în timpul jocului FC Universitatea Craiova – Rapid din afara stadionului și au ajuns la concluzia că suporterii din Peluza Sud 97 ar fi făcut multe acte de vandalism pe străzile de lângă arenă.
„Această echipă nu este a severinenilor, nu este a Severinului, și nu este normal să suportăm noi, severinenii, acte de dezordine produse de indivizi care au un comportament anti-social de notorietate la nivel național.
Nu am uitat ce s-a întâmplat la partida FC Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești, atunci când au atacat în trafic grupurile suporterilor ploieșteni. Ei au un istoric destul de bogat în acte de violență, în special în Craiova, locul lor de baștină. Propunerea noastră este ca această echipă și suporterii ei să nu mai găsească motiv să vină la Severin”, a spus unul dintre reprezentanții Jandarmeriei Mehedinți prezenți la conferința de presă respectivă.
În etapa 10-a FC Universitatea Craiova e programată să joace cu Aerostar Bacău la Severin!
În urma acestor declarații este de urmărit acum unde își va disputa FC Universitatea Craiova următorul meci considerat pe teren propriu. După partida de la Ploiești, „Știința” urmează să joace cu Aerostar Bacău, teoretic, tot pe stadionul din Drobeta Turnu Severin. Dar alb – albaștrii speră ca în cele din urmă noul Consiliu Local al Primăriei din Craiova să permită echipei FCU să revină pe „Ion Oblemenco”.sursa: prosport.ro