Dr. Petre Rădăuceanu, medicul echipei FC Botoșani, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. În aceste condiții, oficialii LPF au decis în seara aceasta ca meciul de vineri, Universitatea Craiova – FC Botoșani, să fie amânat!
Este al doilea meci din Liga 1, din etapa care se va disputa în weekend, după Dinamo – Chindia, care se va amâna din cauza pandemiei de coronavirus.
Justin Ștefan a spus, ÎN DIRECT la Digi Sport, că în aceste condiții, în care medicul de la FC Botoșani a intrat în atenția DSP, a înștiințat ambele cluburi, din Craiova și din Botoșani, că trebuie să intre în carantină timp de 14 zile.
La fel ca și la Dinamo, oficialul celor de la Botoșani este asimptomatic și se simte foarte bine.
”Noi nu am avut ce face, acesta este protocolul. Și noi ne dorim să se joace fotbal, să revină Liga 1, dar pe primul loc este sănătatea jucătorilor”, a spus Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal European”, de la Digi Sport.
Sursa: digisport.ro