Fanii Universităţii Craiova îi cer lui Adrian Mititelu să-şi respecte promisiunile asumate şi faţă de primarul Lia Olguţa Vasilescu, să formeze o echipă şi să o înscrie anul acesta în campionat.
Într-un comunicat remis mass-media de către Asociaţia Suporterilor Universitatea Craiova „Peluza Sud”, aceştia îi solicită public lui Mititelu ca până pe data de 10 iunie să ofere garanţii că echipa va fi înscrisă în campionat. „În cazul în care nu are aceste posibilităţi, îi cerem să dea dovadă că iubeşte clubul, aşa cum susţine, şi să cedeze brandul Universitatea Craiova către alte persoane care pot să înscrie şi să susţină renaşterea echipei, rămânând ca domnul Mititelu să-şi continue lupat cu FRF – LPF mai departe în justiţie, cauză în care vom continua să fim şi noi alături de clubul prejudiciat”, scriu suporterii. sursa: micapi.ro
RECLAMĂ
RECLAMĂ