Un bărbat a snopit în bătaie doi polițiști pe Drumul Național 19, într-o localitate aflată la câțiva zeci de kilometri de județul Satu Mare. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.V.C. – faţă de care a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar – pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj.
Prin rechizitoriu, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în noaptea de 1/2 aprilie 2020, în jurul orei 0.00, în timp ce se deplasa împreună cu alte două persoane pe DN 19, pe raza localităţii Berbeşti, a fost oprit de către o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţia Rurală Ocna Şugatag care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu efectua verificări privind respectarea măsurilor dispuse prin Ordonanţa militară nr. 3/2020.
Solicitându-i-se actul de identitate şi declaraţia pe propria răspundere privind motivele pentru care a părăsit domiciliul, inculpatul nu a prezentat aceste înscrisuri şi a avut un comportament faţă de agenţii de poliţie. A exercitat acte de violenţă asupra acestora, iar unul dintre lucrătorii de poliţie, în urma agresiunii comise de către inculpat, a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12 – 14 zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.
”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi sesizarea instanţei prin rechizitoriu, pentru judecarea cauzei, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul”, susțin procurorii.
Sursa: presasm