Un bărbat în vârstă de 43 de ani din comuna botoșăneană Cristești a fost găsit în stare de inconștiență, pe stradă, după ce a fost lovit cu pumnii în cap de către un tânăr. Medicii n-au mai putut decât să constate decesul.
Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar din primele cercetări se pare că cei doi bărbați erau sub influența băuturilor alcoolice.
„În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii contradictorii, pornite de la un eveniment rutier produs în aceeaşi seară, un tânăr de 19 ani, din comuna Cristeşti, a lovit victima, cu pumnul, în zona capului, aceasta căzând pe sol, după care a plecat în loc necunoscut”, a transmis IPJ Botoșani.
Potrivit sursei citate, victima avea 43 de ani și era din localitatea Oneaga, comuna Cristeşti. Echipajul medical sosit la locul incidentului n-a mai putut să îi salveze viața.
Imediat după agresiune, tânărul de 19 ani a plecat de la fața locului, însă a fost găsit duminică dimineaţa și dus în custodia Serviciului de Investigații Criminale.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
sursa: observator