O importantă cantitate de medicamente şi suplimente alimentare au fost retrase de la comercializare de lucrătorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Mehedinţi în urma unor controale efectuate la 14 farmacii, a declarat, miercuri, comisarul şef Felix Manta. Comisarul şef Felix Manta a precizat, pentru Agerpres, că atât medicamentele, cât şi produsele utilizate în tratamentul bolnavilor aveau termenul de garanţie expirat sau nu au fost depozitate şi păstrate în condiţiile inscripţionate pe ambalaje sau flacoane.
„Am decis scoaterea acestora de la comercializare şi am cerut administratorilor farmaciilor respective să le distrugă”, a spus Manta. Pentru abaterile constatate administratorii unităţilor farmaceutice în care au fost depistate nereguli au fost amendaţi cu suma de 44.000 lei. Sursa: rtv.net